Home În Lume Un canadian la carma NATO

Un canadian la carma NATO

DISTRIBUIŢI

Ar fi o premiera in istoria Aliantei Nord-Atlantice, dar, in contextul rupturii SUA-Franta, determinata de episodul Irak, reprezinta singura solutie viabila pentru inlocuirea secretarului general George Robertson, care se retrage in decembrie, sustin inalte surse oficiale din cadrul organismului euro-atlantic.

Negocierile continua, iar o decizie va fi luata la inceputul lui octombrie, fara a fi excluse insa surprize de ultima ora.

Numele vicepremierului canadian John Manley, care s-a retras luna trecuta din cursa pentru fotoliul de prim-ministru, a trecut pana acum testul negocierilor dure intre americani si europeni, dupa ce francezii nu au exclus posibilitatea numirii sale.

-Aliatii discuta neoficial candidatura multor personalitati, inclusiv Manley. Secretarul general ar trebui ales in functie de calitatile sale, nu de tara de origine-, a declarat un purtator de cuvant al Ministerul canadian de Externe. Canada reprezinta totusi o alegere inedita, dat fiind ca imediat dupa formarea Aliantei, in 1949, statele membre au stabilit ca numarul unu al NATO sa fie un european, securitatea continentului fiind garantata de un american.

Vicepremierul John Manley este o figura aparte, secretarul general al NATO fiind ales in mod traditional dintre fosti ministri ai apararii sau de externe. Or, Manley a fost un foarte respectat sef al diplomatiei canadiene in 2000-2002, si, in plus, apropiat al Administratiei Bush, spre deosebire de pozitia mult mai rezervata a premierului canadian, Jean Chretien.

Ideea unui succesor canadian a aparut dupa ce doi dintre candidatii europeni favoriti pentru fotoliul britanicului Robertson nu au reusit sa intruneasca consensul necesar. Statele Unite s-au pronuntat impotriva candidaturii portughezului Antonio Vitorino, comisar UE pentru justitie si afaceri interne, dedicat cauzei integrarii apararii europene. La randul lor, tarile din -vechea Europa-, in special Franta, nu au fost de acord cu ministrul norvegian al apararii, Kristin Krohn Devold, din cauza apropierii ideologice cu seful Pentagonului, Donald Rumsfeld.

Anterior, aceasta din urma reprezentase o candidatura serioasa. Cunoscuta pentru reforma dura a armatei norvegiene, transformata intr-un organism flexibil, pe principiul foarte modern al -nisei-, Devold ar fi fost prima femeie in fruntea NATO si totodata coordonatorul perfect al sistemului militar din statele mai mici ale Aliantei, care au nevoie de schimbari, in special cele asteptate sa se integreze anul viitor, printre care si Romania.

Si Olanda a plusat neoficial cu seful diplomatiei sale, Jaap de Hoop Scheffer, desi sustine ca nu are nici un candidat. Scheffer este apreciat drept o alegere sigura si experimentata, dar nu a starnit prea mult entuziasm. Cum Franta nu poate nominaliza un candidat, nefiind membra a structurilor militare ale Aliantei, si nici Spania sau Marea Britanie – care au dat NATO ultimii doi secretari generali -, raman putine posibilitati. Mai ales ca ministrul italian al apararii, Antonio Martino, a anuntat ca nu este interesat de aceasta functie.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.