Noul sef al operatiunilor teroriste ale retelei islamiste Al-Qaida este un palestinian de 30 de ani, Abu Zobeidah, care se pare ca pregateste, in acest moment, atentate impotriva Statelor Unite, informa ieri cotidianul -The New York Times-, citand surse oficiale americane.
Abu Zobeidah ar incerca sa-i reactiveze pe agentii -in adormire- ai organizatiei, dispersati in mai multe tari, pentru a relua atacurile impotriva obiectivelor americane.
Abu Zobeidah s-a nascut la Riyad, intr-o familie bogata palestiniana, iar de la sfarsitul anilor *90 a devenit unul dintre locotenentii lui Ussama bin Laden.
El ar fi, potrivit -The New York Times-, unul dintre putinii lideri ai Al-Qaida care au calatorit indeajuns pentru a-i contacta pe agentii organizatiei din tarile straine.
Abu Zobeidah si-a luat precautii extreme pentru a nu atrage banuielile si pentru a nu figura pe lista Departamentului american al Justitiei, in care sunt prezentate persoanele suspecte de actiuni teroriste asa cum sunt si alti membri identificati ai retelei.
-The New York Times- informeaza ca palestinianul este implicat direct in planificarea atacurilor din 11 septembrie, dar si in pregatirea actiunilor teroriste care urmau sa aiba loc in Europa dupa aceasta data.
Oficialii americani au subliniat ca Abu Zobeidah este extrem de periculos deoarece cunoaste identitatea miilor de militanti islamisti antrenati in Afganistan. El s-a ocupat, de exemplu, de recrutarea voluntarilor de la Peshawar (Pakistan) si trebuia sa le defineasca misiunile pe care le aveau de indeplinit in strainatate.
Abu Zobeidah ii succede, potrivit jurnalului, lui Mohamed Atef, care ar fi fost ucis in cursul bombardamentelor asupra taberelor Al-Qaida, in luna noiembrie, in Afganistan.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















