Potrivit unei investigații a comisiei pentru norme și administrare, un sfert din voturile personalului militar sau ale unor civili americani din străinătate de la alegerile din 2008 ar fi rămas necontabilizate. Președintele comisiei, senatorul Charles Schumer, a declarat că „studiul este suficient pentru a arăta că procesul de vot pentru membrii serviciului militar trebuie revizuit“. Studiul a fost realizat în råndul birourilor de votare din șapte state cu un număr ridicat de personal militar, precum California, Florida, Carolina de Nord, Pennsylvania, Texas, Washington sau Virginia de Vest. Potrivit raportului, din cele 441.000 de voturi ale americanilor din străinătate, în special ale soldaților în misiune sau în rezervă, peste 98.000 de voturi au fost pierdute, întrucåt au fost trimise prin poștă, fără a mai ajunge la autoritățile electorale. La toate acestea se mai adaugă încă 13.500 de buletine de vot respinse, din cauza lipsei semnăturii, și alte 11.000 returnate, pentru că nu au îndeplinit condițiile de livrare. Aceasta înseamnă că adunat, un sfert din votanții de peste granița SUA au fost privați de dreptul electoral. Numai în California au existat 30.000 de voturi pierdute din cele 103.000 trimise prin poștă, alte 3.000 au fost returnate deoarece nu îndeplineau condițiile de livrare, iar 4.000 au fost respinse. Comisia a mai precizat că neglijența nu este considerată un factor major, întrucåt o persoană care locuiește în altă țară decåt cea de origine trebuie să solicite personal buletinul de vot și să își exprime intenția clară de a vota. Potrivit lui Schumer, o problemă importantă este timpul scurt acordat militarilor pentru a completa buletinele de vot și pentru a le trimite înapoi. Acesta estimează că poate dura și pånă la 13 zile pentru ca un buletin de vot să ajungă la electorii din străinătate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















