Home În Lume Urmatorul atentat, in martie

Urmatorul atentat, in martie

DISTRIBUIŢI

Dintr-un soi de comoditate, sau poate din dorinta de a nu crea un surplus de panica in randul opiniei publice, a fost acreditata versiunea conform careia atentatul sinucigas comis la inceputul saptamanii, la doar cativa pasi de Kremlin si la doua zile dupa alegerile parlamentare din Rusia, a fost legat de scrutinul din 7 decembrie. Acceptata de majoritatea publicului, ideea nu a reusit insa sa se impuna printre analistii care au vazut in atacul soldat cu sase morti si 14 raniti un mesaj direct adresat presedintiei. Iata de ce, s-a estimat, urmatorul atentat va avea loc la sfarsitul lui februarie-inceputul lunii martie.

In primul rand, explica in acest sens Pavel Karpov, -principalul vizat a fost seful statului, Vladimir Putin. A fost avut, apoi, in vedere partidul puterii, care a dobandit un control aproape absolut asupra legislativului. Iar in al treilea rand, s-a dorit intimidarea maselor-. Avertismentul sunand, in opinia lui Karpov, cam asa: aveti grija ce faceti la urmatoarele alegeri – prezidentialele din martie. Or, nu exista nici un dubiu ca votul fixat pentru 14 martie va fi castigat de Putin. Nu pentru ca asa spun sondajele, ci pentru ca victoria actualului locatar de la Kremlin continua logica jocurilor angajate de cei care sunt in spatele lui Putin, de papusarii din umbra. -Presedintele se bucura de un sprijin atat de puternic, incat un eventual esec electoral s-ar putea produce doar pe fondul unei profunde destabilizari a tarii-, explica Karpov, subliniind ca -in prezent nu exista nici un pericol in acest sens-. De aceea, sustine politologul, se va merge pe o tensionare a starii de spirit -in Cecenia si in jurul dosarului cecen-.

Fireste, atentate intamplatoare nu exista, lucru confirmat nu doar de experienta rusa, dar si a altor state. Atentatul de la Esentuki, din ajunul legislativelor, a fost un prim-semnal. Avand in vedere ca respectivul atac a fost savarsit asupra unui tren de navetisti si a costat viata a numerosi tineri, este posibil ca tinta sa fi fost tocmai tanara generatie, acea parte a electoratului care, potrivit studiilor de specialitate, s-a dovedit a fi cea mai nesigura in optiunile politice. A fost apoi explozia din fata Hotelului National, loc traditional de intalnire a oamenilor de afaceri, a reprezentantilor diferitelor tabere politice. Pe acest fundal, au aparut zvonuri cum ca, de fapt, teroristii sinucigasi ar fi dorit sa arunce in aer Duma de Stat. -Un scenariu imposibil-, a declarat plin de convingere Karpov. -De acord, in zilele noastre totul poate deveni posibil. Dar nu cand este vorba de o institutie precum Duma, unde dispozitivul de securitate pare impenetrabil-. Nu, a subliniat, inca o data, analistul, tinta a fost -Kremlinul si cei care locuiesc acum acolo. Iar urmatoarea lovitura va fi catre sfarsitul lunii februarie, cat mai aproape de alegerile prezidentiale. Va fi inca un test pentru Putin. Va fi pusa la incercare taria lui de caracter. Teroristii stiu ca rusilor nu le plac presedintii slabi, carora le pot fi declarate ultimatumuri-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.