Home Life Africa s-a mutat în Herăstrău

Africa s-a mutat în Herăstrău

DISTRIBUIŢI

Al doilea continent ca mărime de pe Terra și-a deschis ieri o sucursală cultural-educativă-distractivă la București, în Herăstrău. Copiii au participat la trei workshopuri de creație și recreație: Animale africane, Măști tribale, Tricouri de inspirație africană. Coordonați de traineri, micii vizitatori au colorat girafe, zebre și hipopotami din polistiren, au creat măști africane din materiale reciclabile și au pictat modele decorative africane pe tricourile pe care le vor îmbrăca la carnavalul final. Altfel, în Cetatea Genesis au fost organizate mai multe jocuri și întreceri „deștepte“ – toate cu trimitere la Africa -, în cadrul cărora toți participanții au fost premiați.
În colțul african din Herăstrău, cei mici (dar și părinții lor, mai ales cei care nu mai au timp de urmărit documentarele de pe Discovery) au ascultat povești inedite din sudul Etiopiei, spuse de jurnaliștii Tea Teodorescu și Tudor Vintiloiu, și au aflat de la vedeta de televiziune Mbela Nzuzi, originară din Congo, cât de importante sunt cântecul și dansul în viața africanilor, cum trăiesc, cum gândesc și ce mănâncă oamenii de pe al doilea cel mai populat continent, după Asia. În plus, atât Mbela Nzuzi, președintele Organizației Femeilor Refugiate în România (ORFF), cât și alți membri ai ORFF au răspuns la întrebările „ascultătorilor“ cu privire la Africa. Și pentru că poveștile, mai ales cele culinare, capătă mai mult sens dacă sunt „gustate“, vizitatorii au avut la dispoziție bunătăți una și una, evident, cu specific african: gogoși cu ghimbir și banane, salată tabouleh, chifteluțe din legume și soia, orez cu legume, clătite umplute cu legume în sos de arahide. Toate acestea au fost aduse la evenimentul în aer liber de expozanți din cadrul ORFF. La standurile lor s-au găsit, de asemenea, și haine tradiționale, accesorii și obiecte decorative 100% made in Africa. Și tot aici, femei din cadrul ORFF le-au  făcut  codițe africane fetițelor și mămicilor doritoare.
Atmosfera exotică a fost completată cu muzici și dansuri africane. Astfel, în jurul prânzului, toată lumea, indiferent de vârstă, a participat la o ședință de dansuri tribale. Responsabilă cu mișcările pe ritmuri africane a fost Dalanda Barry, din Guineea, instructor de dans la sala Lady Fit. După o pauză de un sfert de oră, vizitatorii și-au testat dexteritatea la tobele africane, cu ajutorul lui Vincent și Mark, de la Ikhaya Drum.  Manifestările s-au încheiat, după șase ore, cu defilarea triburilor prin Herăstrău, în cadrul Carnavalului African. Evenimentul „Africana“ este organizat de Centrul Cultural al Fundației Genesis și deschide proiectul școală de vară în Parcul Herăstru, care va continua, anul acesta, cu alte trei zile cultural-educative-distractive.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.