Un sondaj realizat în Marea Britanie arată că femeile și bărbații văd foarte diferit frumusețea masculină. În timp ce bărbații sunt de părere că Brad Pitt are chipul cel mai atrăgător, dorindu-și să semene cu el în proporție de 56%, femeile îl consideră cel mai frumos pe Johnny Depp, în proporție de 61%.
Sondajul, realizat pe 1.510 bărbați și 1.204 femei de către Myprotein.com, referitor la corpul bărbătesc perfect, a mai scos la iveală faptul că bărbatul perfect ar trebui să aibă, în viziunea subiecților de sex bărbătesc, chipul lui Brad Pitt, părul lui Gerald Buter, pectoralii lui Will Smith, umerii lui Hugh Jackman, brațele lui Vin Diesel, abdomenul lui Matthew McConaughey și picioarele lui Jonny Wilkinson.
Femeile, în schimb, cred că bărbatul perfect ar fi format din chipul lui Johnny Depp, părul lui David Beckham, pectoralii lui Daniel Craig, umerii lui Taylor Lautner, brațele lui Rafael Nadal, abdomenul lui Ryan Reynolds și picioarele lui Frank Lampard, relatează FemaleFirst.
Întrebați, pe rând, dacă sunt pentru un trup musculos sau unul mai degrabă zvelt, bărbații au preferat prima opțiune, în timp ce femeile, în proporție de 69%, au optat pentru o prezență masculină fără prea mulți mușchi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















