Home Life Consum de bere record la jumătatea Oktoberfest de la Munchen

Consum de bere record la jumătatea Oktoberfest de la Munchen

DISTRIBUIŢI

Festivalul Oktoberfest de la Munchen s-ar putea îndrepta către un nou record al berii consumate după ce au fost băuți 3,6 milioane de litri doar în prima săptămână. Numărul de persoane care își pierd cunoștința sau își pierd copiii a crescut însă la rândul său, relatează revista germană Der Spiegel în ediția de luni.
Prima săptămână a Oktoberfest-ului s-a terminat, iar statisticile de la jumătatea festivalului arată că anul acesta sunt mai mulți vizitatori, care beau mult mai multă bere, cu o serie de consecințe previzibile. Numărul de 'Bierleichen', adică persoane care își pierd cunoștința din cauza alcoolului, a crescut cu aproape 20%, la 445, majoritatea având sub 30 de ani, potrivit Crucii Roșii. Numărul de vizitatori a crescut de la 3,5 milioane anul trecut la 3,6 milioane la această ediție, datorită vremii mai însorite, conform organizatorilor. Iar cea mai importantă statistică, cea a numărului de halbe de bere de un litru consumate, arată o creștere de aproape 6%, la 3,6 milioane, față de 3,4 milioane anul trecut, a informat capitala bavareză duminică.
În ritmul acesta, ediția din acest an ar putea doborî recordul de bere consumată de 7,5 milioane de litri stabilit anul trecut, ceea ce ar fi o realizare impresionantă ținând cont de faptul că Oktoberfest 2012 are cu o cincime mai puțin spațiu de desfășurare, din cauza unui festival agricol adiacent care s-a terminat duminică, relatează revista germană.
Numărul de copii pierduți și predați angajaților a crescut, de asemenea, semnificativ, de la 56 la 93. Până sâmbătă seară au fost predate 2.600 de obiecte pierdute, inclusiv un corn francez, un aparat auditiv, două verighete, o pereche de pantaloni de costum și una de 'lederhosen' (pantaloni de piele scurți).
Gărzile de securitate au confiscat un total de 63.000 de halbe de bere goale pe care vizitatorii au încercat să le ia drept suvenire gratuite din corturi. Numărul de operațiuni de poliție la festival a crescut cu 6%, de la 999 anul trecut la 1.059.
'Din fericire, nu a fost nicio tentativă de crimă în prima jumătate a festivalului și nu a fost nimeni rănit foarte grav', în ciuda numărului crescut de halbe de bere masive folosite în încăierări, a declarat poliția din Munchen. 'Lovirea oamenilor cu halbe sau aruncarea lor este o infracțiune extrem de periculoasă. De aceea este foarte important că am reușit să arestăm 25 de atacatori pe loc', a afirmat Robert Kopp, șeful adjunct al poliției din capitala bavareză.
Oktoberfest se termină duminică, 7 octombrie.    

Geo Ioanid

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.