Acasă Life Fiul lui Virgil Măgureanu, escapade amoroase cu elicopterele SRI

Fiul lui Virgil Măgureanu, escapade amoroase cu elicopterele SRI

DISTRIBUIȚI

Doi au fost cei care au nenorocit România după 1989: Ion Iliescu și Virgil Măgureanu, restul au fost doar cățeii care i-au ajutat. Dosarul Mineriadei va fi trimis în judecată până la sfîrșitul lui 2016 iar cel al Revoluției până la jumătatea lui 2017. Până atunci căpătăm informații de la fosta noră a fostului șef al SRI. În contextul anunțului privind despărțirea dintre Angelina Jolie și Brad Pitt, Alina fostă Măgureanu a comentat pe contul său de Facebook: „Revenind la subiectul de ieri, divorțul anului și părerile aferente. Personal, nu mi se pare nimic mai umilitor decât să-ți urmărești omul de lângă tine. Vorbesc doar din experiența mea și pentru că am trecut de zeci de ori prin experiența de a fi în situația soției „înșelate”. Fostului meu soț i se spunea „Zmeul”, așa cum și-a pus și nr la mașină, ca să se știe clar. Nu știu de ce, poate pentru că-i zburau prea repede banii din buzunar sau poate pentru că zbura prea des cu elicopterele SRI-ului în escapadele amoroase, altfel nu-mi explic porecla. Îl „cunoșteau” fetele de oraș dar și domnișoarele de liceu, iubitele prietenilor lui, oricine, oricum, fără număr, dar fără expunere.” Doar Marian Măgureanu, educat de un om cu un caracter infect, nu putea să fie diferit de tatăl său iar pe vremea aceea, SRI era firma lui tati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.