Home Life În Europa se consumă zilnic 360 kg de cocaină

În Europa se consumă zilnic 360 kg de cocaină

DISTRIBUIŢI

În Europa se consumă zilnic circa 360 kg de cocaină, constată un studiu internațional cu participare elvețiană, care s-a ocupat de apele uzate produse de 15 milioane de persoane în 19 mari orașe europene, relatează belga.be.
La modul general, orașele elvețiene se află printre primele în domeniu, a anunțat luni Eawag – Institutul de cercetări în domeniul apei -, care a participat la cercetare.
Anul trecut, Eawag și Universitatea din Berna au publicat un studiu despre prezența cocainei în apele uzate din Berna, Geneva, Lucerna și Zurich. Comparația cu date noi, europene, publicate în revista 'Science of the Total Environment', arată că orașele elvețiene se află pe același palier ca orașele europene care au consumul cel mai ridicat. Printre acestea se numără Anvers și Amsterdam, primele pe listă, cu o medie de peste 1,5 g de cocaină pe zi la 1.000 de locuitori. Mijlocul clasamentului este ocupat de Barcelona, Londra, Milano și Paris, cu 0,5 – 1 g, încheie belga.be.

Geo Ioanid

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.