Unul dintre participanții cu cea mai controversată poveste de la Jocurile Paralimpice de la Londra, Sebastian Rodriguez, a adăugat o medalie de argint la palmaresul sau, acumulând astfel un total de 13 medalii olimpice.
Acesta a făcut parte dintr-o grupare teroristă comunistă iar în 1985, după ce a fost capturat în urma uciderii lui Rafael Padura, un lider de afaceri din Sevilla și a altor atacuri teroriste , a fost condamnat la 84 de ani de închisoare.
Acum, Rodriguez, în vârstă de 55 de ani, preferă să nu vorbească despre trecutul său ca membru al organizației teroriste.“Vreau doar să vorbesc despre sport acum“, a spu s el în anul 2000, când trecutul său violent a apărut după Jocurile Paralimpice de la Sidney, în care a câștigat cinci medalii de aur și a stabilit patru noi recorduri mondiale.
Sportivul, s-a automutilat în închisoare renunțând la ambele picioare după ce a stat în greva foamei pentru 432 zile, spunând că i s-a facut o nedreptate. În 1994, Rodriguez a fost eliberat condiționat în temeiul unei legi spaniole care spune că bolnavii grav, nu ar trebui să fie ținuți în închisoare, în 2007 primind și iertarea guvernului, în ciuda protestelor din partea familiei Padura, care a spus că niciodată nu a exprimat remușcări.
La înscrierea în concursurile Paralimpice el a declarat că a fost rănit într-un accident rutier iar după aflarea adevăratei povești, în ciuda apelurilor pentru ca el să fie deposedat de medalii, Comitetul International Paralimpic a decis că merită să își pastreze medaliile, neîncălcând niciuna din regulile Jocurilor.De atunci a continuat să câștige medalii și la Atena și Beijing.
Având deja o medalie de argint la Londra pentru 50m liber la care el deține și recordul mondial, urmează să concureze de asemenea și pentru 100m și 200m și 4x100m freestyle.
Rodriguez a descris atmosfera de la Jocurile Paralimpice de la Londra a fi uimitoare : „Voi ne faceți să ne simțim ca ceea ce ne dorim să fim, ca ceea ce suntem, ca ceea ce ne sperăm pe viitor să fim, acceptați 100% ca sportivi.“
Andreea Vîrîci
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















