Acasă Life Liber la nunțile țigănești: noul Cod Civil permite căsătoriile minorilor de la...

Liber la nunțile țigănești: noul Cod Civil permite căsătoriile minorilor de la vârsta de16 ani

DISTRIBUIȚI

Noul Cod Civil care va intra în vigoare, anul acesta, începând cu data de 1 octombrie, ne va scoate din gura autorităților internaționale care ne-au criticat, adeseori, pentru spectacolul oferit de nunțile cu minori proveniți, mai ales din familiile conaționalilor țigani. Astfel, în conformitate cu Articolul 272 privind vârsta matrimonială, noul cadru legislativ prevede: „Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani“. Dar și că „Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul. În cazul în care unul dintre părinți refuză să încuviințeze căsătoria, instanța de tutelă hotărăște și asupra acestei divergențe, având în vedere interesul superior al copilului. Dacă unul dintre părinți este decedat sau se află în imposibilitate de a-și manifesta voința, încuviințarea celuilalt părinte este suficientă. De asemenea, în condițiile art. 398, este suficientă încuviințarea părintelui care exercită autoritatea părintească. Dacă nu există nici părinți, nici tutore care să poată încuviința căsătoria, este necesară încuviințarea persoanei sau a autorității care a fost abilitată să exercite drepturile părintești“. Astfel că, dacă până acum spectacolul unor miri abia ieșiți din pubertate, de obicei de etnie romă, se derula la limita legii, ascunsă de obicei sub masca unor cutume specifice, acum ei se vor putea prezenta fără nici un fel de problemă, în fața ofițerului stării civile. Iar dacă avem în vedere că foarte mulți dintre acești conaționali ai noștri nu prea au acte de identitate, din care să rezulte clar datele lor personale, ne putem aștepta la  continuarea „spectacolului folcloric“ oferit de țânci care, deși nu au învățat încă bine cum să se șteargă la nas, apar țanțoși pe micile ecrane ca miri  îmbrăcați în frac sau redingotă. Dar dincolo de acest aspect, noua prevedere se dovedește a fi în acord cu realitatea unor tineri,  băieți și fete care, cel puțin din  punct de vedere fizic, par a se maturiza mai rapid decât cei din generațiile deceniilor trecute. Cu toate acestea, după cum rezultă din textul menționat, noul Cod civil condiționează aprobarea căsătoriei de existența unui aviz medical.  Chiar dacă, în conformitate cu noile prevederi puștii au acum acces la sex oficial, totuți, pe latură penală, „relațiile sexuale, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, între 15 și 18 ani sunt în continuare pedepsite“. Astfel, în conformitate cu noul Cod penal, de astă dată, această din urmă faptă se pedepsește „cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi“. Iar în acest caz circumstanțele agravante sunt clar enumerate: „Dacă fapta este săvârșită de tutore sau curator, ori de supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influența sa asupra acesteia“. Dar și dacă: „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi“. Această infracțiune este considerată mult mai  gravă în situația în care „faptele prevăzute în alin. (1)-(3) au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice“, caz în care pedeapsa este închisoarea strictă de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Iar dacă „ pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este detențiunea severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Căsătoria între rude interzisă în continuare

Cu toate că, la un moment dat, s-a speculat că noua legislație civilă nu ar pedepsi îndeajuns de drastic relațiile sexuale între rude, noul Cod civil interzice, în contiunare căsătoria „în familie“, interdicție clar menționată de Articolul 274:“Este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv“ și doar „pentru motive temeinice“, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi autorizată de instanța de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul cel care cere încuviințarea“. și în acest caz instanța se va putea pronunța pe baza unui aviz medical special dat în acest sens.

Homosexualii mai au de așteptat

Cu toate că relațiile sexuale între persoane de același sex nu mai sunt de foarte mult timp pedepsite de legea românească, noile prevederi nu sunt totuți de acord cu căsătoriile în cadrul unor asemenea cupluri. Și, indiferent câte marșuri ar mai face ei de acum încolo, Art.277 din noul Cod civil prevede că ăeste interzisă căsătoria dintre persoane de același sexă. În plus, nici căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România.    

Vasile Surcel

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.