
Medicii de pe ambulanțe pot să reducă considerabil numărul de infarcte și decese ale pacienților, înainte de sosirea acestora la spital, cu ajutorul unei injecții ce conține un cocktail de glucoză, insulină și potasiu – GIP -, potrivit unui studiu prezentat, marți, în Statele Unite.
„ Această injecție, dacă este făcută imediat, la domiciliul persoanei sau în ambulanță, în drum spre spital , și chiar înainte ca diagnosticul să fie complet stabilit, contribuie la reducerea numărului de atacuri cardiace și scade la jumătate riscul de infarct sau de deces“, în comparație cu pacienții tratați cu un placebo, a precizat medicul Harry Selker, directorul Institutului de cercetări clinice de la Centrul medical Tufts din Boston, coordonatorul acestui studiu. Medicul american a prezentat concluziile acestui studiu la cea de-a 61-a conferință anuală organizată de American College of Cardiology, începând de la sfârșitul săptămânii trecute, în orașul Chicago.
Studiul a fost publicat în versiunea online a revistei Journal of the American Medical Association (JAMA).
„Sindromul coronarian acut reprezintă prima cauză de deces în Statele Unite , iar acest cocktail este un tratament ieftin – costă doar 50 de dolari – și pare promițător pentru reducerea acestei rate de mortalitate“, a subliniat medicul american.
Studiul este primul care a testat eficiența unei injecții cu cocktailul GIP încă de la primele semne de producere a unui infarct, fără a aștepta câteva ore până când diagnosticul este stabilit la spital, așa cum s-a procedat în timpul unor cercetări precedente.
Pentru acest studiu clinic, cercetătorii americani au instruit personalul medical de la 33 de servicii de urgență din 13 orașe americane, pentru a administra cocktailul GIP, imediat ce au observat că pacientul este pe punctul de a avea o criză cardiacă sau tocmai a fost victima unei astfel de crize.
Pentru acest lucru, ei efectuează, printre altele, câte o electrocardiogramă, care le permite să detecteze infarctele sau iminența acestora.
Studiul a fost realizat pe 911 pacienți. Jumătate dintre ei, selecționați la întâmplare, au primit câte o injecție cu cocktailul GIP, iar cealaltă jumătate, o injecție cu placebo.
Rezultatele au arătat că o injecție cu GIP realizată foarte devreme reduce amploarea „daunelor“ suferite de țesuturile mușchiului cardiac, fără a împiedica însă producerea infarctului. Astfel, doar 2%, în medie, din aceste țesuturi au fost distruse în cazul persoanelor tratate cu o injecție cu GIP, comparativ cu 10% în grupul țintă.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















