Acasă Life O altfel de Albă-ca-Zăpada

O altfel de Albă-ca-Zăpada

DISTRIBUIȚI

Mutulică, Somnorosul, Hapciu, Rușinosul, Morocănosul, Doc și Voiosul, piticii care ne-au încântat copilăria, nu au lucrat de la început în mină, povestea lor fiind recreată la studiourile Disney, mărturisește directorul de creație la Animation Research Library din compania Walt Disney. Lella Smith lucrează de aproape 20 de ani la Walt Disney și se ocupă de păstrarea lucrărilor neprețuite realizate în ultimii 80 de ani de artiștii companiei, astfel încât acestea să încânte și alte generații.
„Tratăm arta ca și când ar fi artă, nu doar simple desene pe hârtie. Materialele sunt arhivate în cutii speciale, la temperaturi foarte scăzute, manevrăm totul cu mănuși. Lucrările pe care le păstrăm nu au fost create pentru un muzeu, ci pentru a fi folosite.  Nu au fost folosite cele mai bune materiale, așa că trebuie să ne asigurăm că totul este bine păstrat. Artiștii care lucrează acum la studiourile Walt Disney vin la noi pentru a vedea lucrările mai vechi, pentru a se inspira și pentru a învăța de la precursorii lor“, a declarat Lella Smith. Compania păstrează animațiile și filmele Disney într-un muzeu, pentru ca oamenii să se poată bucura de ele și peste 65 de ani.
Reprezentanta Walt Disney susține că „Albă-ca-Zăpada“ este primul film restaurat.
„«Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici» a fost prima animație de lungmetraj a studiourilor Walt Disney. Până atunci artiștii făcuseră doar desene animate scurte și atunci animatorii au început să își îmbunătățească tehnicile, să învețe să deseneze oameni. Au folosit tot ceea ce știau de la desene de 6-9 minute.
E foarte amuzant că la acel moment criticii susțineau că spectatorii nu vor rezista la un film de animație atât de lung deoarece vor avea probleme cu ochii din cauza culorilor. În decembrie 1937 a fost lansat filmul de animație «Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici», după trei ani de muncă. În 1939, filmul a primit un Oscar onorific. Este primul film Walt Disney care va fi lansat în Diamond Collection pe Blu-ray și DVD“, a declarat aceasta.

Blondă sau roșcată?

„Piticii arătau aproape la fel la început. David Hand, regizorul filmului, spunea că nu îi poate diferenția și, astfel, au început să lucreze pentru definirea fiecăruia. Și Albă-ca-Zăpada arăta diferit. Avem schițe cu ea blondă sau roșcată. Personajul a fost schimbat de artiști“, a mai zis Lella Smith.
Există o listă lungă cu numele luate în considerare pentru pitici încă de când au început să lucreze la film, printre acestea fiind Wheezy, Puffy, Stuffy, Biggo-Ego, Jumpy, Baldy, Nifty, Gabby, Stubby și Burby. Și-au dat seama că numele defineau cu adevărat personajul, descrierea și acțiunile lui, așa că era importantă alegerea numelui potrivit. Walt Disney a reușit să dea o personalitate credibilă piticilor pe baza numelor alese. Au luat multe caracteristici de la nume, acestea au ajutat la definirea personalității fiecărui pitic. Fiecare pitic reprezintă un tip de personalitate umană pe care o putem găsi în majoritatea birourilor, școlilor sau cartierelor în care ne desfășurăm activitatea. La început, piticii nu arătau ca în prezent, cum îi știm cu toții din film. În timpurile acelea, artiștii au pornit de la reprezentările piticilor din poveste și de aceea la început au fost mai „amorțiți“. Acum sunt fermecători, distractivi. Walt Disney a avut un sentiment că personajele acestea vor fi plăcute și așa a fost. A vrut să le dea farmec, caracteristici care să îi facă unici. Multe, multe ore de discuții și cercetare au fost petrecute pentru dezvoltarea personajelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.