Acasă Life O grădină japoneză pentru liniștea sufletului tău

O grădină japoneză pentru liniștea sufletului tău

DISTRIBUIȚI

Influențele japoneze în materie de grădini reprezintă o modalitate bună de a transforma propriul spațiu verde într-un loc relaxant, invitând la calm și serenitate. Pietricelele, mușchii de copac sau locul de odihnă sunt foarte importante în amenajarea unei grădini după principiile Zen. How Stuff Works îți spune care sunt celelalte elemente importante. Lumina este foarte importantă pentru stabilirea unei stări de spirit, indiferent de locul în care te afli, mai ales când vine vorba despre o grădină amenajată după principiile Zen.  În magazinele de specialitate poți găsi obiecte de iluminat cu o influență japoneză. Multe dintre aceste obiecte de iluminat folosesc energia solară, perfecte pentru grădina ta. Pentru un efect calmant, poți să apelezi la lumânări. În grădinile amenajate după principiile Zen, nisipul joacă un rol crucial. Pentru a păstra tradiția, alege un colțișor din grădina ta și pune nisip. Nu contează dimensiunea, doar să existe acest loc.

Insule și ocean din roci și pietriș

Micuța ta grădină de nisip poate conține roci de râu, pietriș și iarbă, însă, de obicei, aceasta nu are plante deloc. Astfel, pietrișul reprezintă oceanul și rocile simbolizează insulele din Japonia.  De asemenea, pietrișul și rocile pot reprezenta, în tradiția japoneză, o femelă-tigru cu puii ei. Din acest motiv sunt cunoscute drept „grădini uscate“.  Ai grijă ca nisipul din grădina ta să fie întins foarte bine, netezit și ordonat. Pentru acest lucru poți folosi o greblă.
Rocile mici de râu pot fi folosite pentru a face cărări prin grădină, iar cele mari pot fi puse oriunde. Însă nu exagera cu acestea, trebuie să fie puține și aranjate cu bun-gust.

Fântânile arteziene – foarte importante

Poți alege între micile fântâni arteziene de masă, care se găsesc în toate magazinele de decorațiuni, și o fântână arteziană mare. Poți da bani pe una gata făcută sau poți să faci una, ajutându-te de broșurile existente în magazinele care comercializează materiale de bricolaj.  Mușchiul de copac este o plantă comună în grădinile japoneze. Acesta se poate regăsi în cantități mici, încorporat în recipiente mici sau în cantități mai mari, pentru efect.
În general, plantele sunt un element important pentru aceste grădini. Poți opta pentru iris de apă, bambus sau bujori și efectul este garantat.
Locul de odihnă dintr-o grădină japoneză este format, de obicei, din băncuțe de lemn realizate manual. Ca majoritatea lucrurilor din Japonia, și desenele sau semnele de pe acestea au un sens anume. De exemplu, spătarele pot reprezenta lucruri precum soarele sau luna, într-un peisaj deosebit.  Nu există o regulă specifică în privința scaunelor, așa că ele nu trebuie să aibă neapărat spătar. Poți avea scaunele fără spătar, făcute din diferite tipuri de lemn, de la bambus la tec.
Dacă îți permiți să dai mai mulți bani pentru locul de odihnă, poți achiziționa o băncuță din piatră.
Muzica este piesa de final din puzzle-ul „grădina ta japoneză“. Mergi la un magazin de specialitate și achiziționează câteva CD-uri cu muzică tradițională japoneză și pune-te pe treabă. Astfel, vei avea parte de relaxare și momente de meditație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.