Acasă Life Sfârșitul lumii ar fi trebuit să fie pe 9 septembrie, potrivit prezicătorilor...

Sfârșitul lumii ar fi trebuit să fie pe 9 septembrie, potrivit prezicătorilor britanici

DISTRIBUIȚI

Miercuri, 9 septembrie 2009, a noua zi din a noua lună a celui de-al nouălea an din acest mileniu, era ziua în care, potrivit prezicătorilor britanici, lumea urma să se sfârșească, informează „Daily Mail“, în ediția online.
În ultimele săptămâni, chatroom-urile devotate teoriilor despre conspirațiile extratereștrilor, culturile închinate Apocalipsei și numerologii – persoane care consideră că numerele au o semnificație mistică – au discutat îndelung despre ziua de 9 septembrie 2009 (09/09/09). Dintre aceștia, unii avertizau în legătură cu explozia epidemiei de gripă porcină, alții spuneau că lumea va fi înghițită de o gaură neagră generată de acceleratorul de particule CERN din Elveția.
Cu toate acestea, dintre evenimentele previzibile ale zilei de nouă septembrie fac parte lansarea unui joc video – „The Beatles: Rock Band“ – și a unui produs Apple, conform jurnaliștilor britanici. Ultimii ani au fost foarte triști pentru fanii Apocalipsei, în condițiile în care trecerea dintre milenii s-a produs în liniște, iar data de 6 iunie 2006 (06/06/06) s-a dovedit a fi o zi obișnuită de marți, lipsită de evenimente spectaculoase. Fanii Apocalipsei și-au pus mari speranțe în ziua de 9 septembrie 2009, în special în Marea Britanie, unde 999 este numărul telefonic al serviciului național pentru urgențe.

Teorii pornind de la Nostradamus

Utilizatorii care se conectează pe site-ul www.alien-earth.org pot citi diverse teorii care combină profețiile lui Nostradamus cu cele mayașe, cărora li se adaugă previziuni extrem de sumbre legate de cercetările științifice efectuate în laboratorul CERN din Geneva, unde se află acceleratorul de particule Large Hadron Collider. „Nu uitați că 999 este un 666 cu capul în jos. Nostradamus ne-a avertizat în urmă cu 400 de ani despre crearea unei Mașini a Apocalipsei – acceleratorul de particule CERN“, menționează site-ul.
Pe de altă parte, pe site-ul www.revelation.13.net, numerologii și-au manifestat îngrijorarea în legătură cu gripa porcină. „Populația mondială va ajunge la 6,8 miliarde de persoane în noiembrie 2009, iar Revelația 6:8 povestește despre al patrulea călăreț al Apocalipsei, Moartea. Ar putea ea să ia forma unei mutații în virusul gripei porcine și să devină o epidemie mortală la scară planetară? Nu uitați că «nein» înseamnă «nu» în limba germană, iar 9-9-9 ar putea să însemne «nu-nu-nu»“, menționează pagina respectivă.
Există însă și numerologi care combat previziunile sumbre, cum este cazul expertei Pauline Rose. „Nouă este numărul împlinirii și putem să sperăm că de acum înainte multe lucruri bune vor începe să se întâmple. Cu toții am avut nouă ani dificili și au existat tot felul de teste grele pentru oamenii din lumea întreagă“, a precizat ea.
Pe de altă parte, în China, zeci de mii de cupluri și-au legat destinele în această miercuri, deoarece data de 9 septembrie 2009 este considerată ca fiind aducătoare de noroc. În limba chineză, cifra nouă se pronunță „jiu“ și înseamnă „longevitate“. Potrivit presei internaționale, nouă a fost un număr asociat mult timp cu împăratul Chinei, pe a cărui robă erau brodați nouă dragoni. În plus, se spune că Orașul Interzis avea 9.999 de camere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.