
Un hunedorean care a descoperit „couchsurfingul“ în urmă cu patru ani, când studia în Danemarca, și-a amenajat o cabană într-o fostă fierărie de la poalele Retezatului, unde până acum a cazat gratuit peste 2.000 de oameni, plecând de la principiul că „lumea poate fi văzută și cu buzunarele goale“.
Hunedoreanul Mihai Bursesc, din localitatea Sălașu de Sus, situată la poalele Munților Retezat, spune că lumea poate fi văzută și cu buzunarele goale.
În vârstă de 37 de ani, hunedoreanul a amenajat o cabană într-o fostă fierărie a părinților săi, în care, în ultimii patru ani, au fost cazați gratuit peste 2.000 de turiști, majoritatea străini.
Couchsurfingul (surfing de canapea, în traducere literală – n.r.) este o adevărată comunitate, care a împânzit lumea întreagă. Sute de mii de membri ai acestei comunități merg prin țări străine, unde alți membri le pun la dispoziție, gratuit, mâncare și cazare, iar gazdele devin ghizii străinilor. Toate contactele se iau de pe Internet, pe site-ul couchsurfing.com“>www.couchsurfing.co. „Frumusețea couchsurfingului ca ospitalitate organizată este că e dezinteresată, adică nu sunt obligații. Poți să cazezi turiști sau poți să te cazezi la ei fără să fie obligatorie reciprocitatea. Am cazat, în decursul a patru ani, cam 2.000 de oameni și eu am fost în vreo 15 țări din Europa. Nu pot să ajung acasă la toți care mi-au trecut pragul cabanei. Mă costă bani să ajung acolo și fiind mobilitate socială, unii care lasă adresa acum, peste patru ani nu mai e valabilă“, povestește Mihai Bursesc.
El a aflat despre „surfingul de canapea“ în urmă cu patru ani, când era la studii în Danemarca, de la un coleg norvegian care obișnuia să călătorească în felul acesta.
„Când am revenit în România, în 2007, am început și eu să mă ocup cum trebuie de modul acesta de a face turism, mai ales că aveam o amică la Cluj care avea ceva experiență în couchsurfing, iar noi aveam mulți prieteni comuni. Acesta a fost începutul“, spune Mihai Bursesc.
Hunedoreanul și-a făcut un cont pe site-ul de couchsurfing și, astfel, oameni din toată lumea cărora le place să călătorească au început să îl contacteze și să vină la el, la Sălașu de Sus.
Fosta fierărie transformată de Mihai Bursesc în cabană pentru turiști se află la marginea satului Sălașu de Sus, în apropiere de intrarea în Parcul Național Retezat. Nu are apă curentă în cabană, doar un duș improvizat, la care curge apă din pârâu, și o toaletă în spatele curții. Cabana e amplasată pe malul unui pârâu, într-o zonă de unde se pot admira munții fără ca turiștii să fie nevoiți să urce pe vârfuri.
De la cabană se ajunge ușor în zona Pietrele, cunoscută de iubitorii muntelui. De aici traseele turistice îi poartă pe vizitatori spre Lacul Bucura, cel mai mare lac glaciar din România, care se întinde pe o suprafață de aproape nouă hectare, situat la altitudinea de peste 2.000 de metri, iar mai departe se poate urca ușor pe vârfurile Peleaga, Păpușa și Retezat sau se pot admira lacurile și tăurile glaciare.
Hunedoreanul le oferă turiștilor cazare și mâncare gratuit și îi duce pe munte.
În cabană au loc chiar și 50 de persoane, iar turiștii vin din toate colțurile lumii, din SUA, Ungaria, Franța, Germania, Polonia, Canada, chiar și din Tanzania, Israel și Egipt. Primul care l-a vizitat a fost un canadian, iar apoi au venit niște englezoaice.
„Au văzut fotografiile pe care le-am făcut pe munte și le-am postat pe site, iar străinilor le-a plăcut mult zona și au hotărât să vină. M-au contactat pe site și au venit. Canadianul, spre exemplu, era într-un tur al lumii, de vreun an, iar destinațiile și le alegea de pe Couchsurfing. Călătorea peste tot cu autostopul. Cam așa călătoresc foarte mulți dintre cei care vin aici. Îi cazez la cabana familiei mele, de la Pietrele, ori la mine acasă, la Sălașu de Sus, iar ei sunt încântați de tot ceea ce văd aici“, povestește Mihai Bursesc.
El spune că vizitatorii sunt încântați de Retezat, dar și de sat și de natură, pur și simplu.
De câteva zile, în cabana modestă de la poalele Retezatului s-a cazat un cuplu de tineri din Germania. Nina Musters, de 24 de ani, și Benjamin Eberhardt, de 27 de ani, sunt studenți și s-au cunoscut în urmă cu câțiva ani la couchsurfing. Nina i-a fost gazdă lui Benjamin, apoi invers, iar acum cutreieră lumea ca un cuplu.
„Suntem prima oară în România și am venit după ce l-am găsit pe Mihai Bursesc pe site și am citit recomandările despre el. E minunat aici. Apa vine direct din râu și e un duș improvizat. Toaleta e în curte. Nouă ni se pare foarte interesant și nu ne gândim că e un mod de viață sărăcăcios. E doar un mod de viață pe care îl experimentăm pentru câteva zile. Până acum am avut parte de excursii în natură la lacul Bucura și în Munții Retezat. Peisaje minunate“, spune Nina Musters.
Potrivit site-ului couchsurfing.com“>www.couchsurfing.com, peste 15.000 de români călătoresc în lume „la schimb“. Cei mai mulți sunt din București și Cluj, iar 80 la sută dintre ei sunt studenți. În lume sunt peste 3.000.000 de couchsurferi, majoritatea americani.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















