Home Locuri de munca Un management de calitate și dezvoltarea personală, mai importante decât salariul

Un management de calitate și dezvoltarea personală, mai importante decât salariul

DISTRIBUIŢI

Potrivit celui mai recent studiu al companiei Synovate, pentru angajați, satisfacția adusă de muncă prestată într-un mediu de lucru atractiv sunt factori la fel de importanți ca și salariul. Principalele motive care determină fluctuația de personal sunt căutarea unui mediu de muncă mai agreabil, un salariu mai bun și o durată mai scurtă a programului de lucru. Unul din trei respondenți a declarat că este gata să pună pe un loc secund avantajele materiale, în favoarea unor oportunități de dezvoltare a carierei. Potrivit unor studii recente ale cercetătorilor americani, 60% dintre angajați care își părăsesc locul de muncă spun că au ales această cale din cauza unor conflicte apărute în compania unde lucrau. De cele mai multe ori, angajații au puterea să reziste unui salariu ceva mai mic decât cel pe care îl consideră potrivit, dacă mediul de lucru este unul care le permite dezvoltarea, dacă sunt apreciați și beneficiază de suportul colegilor și șefilor. Angajații sunt receptivi față de o schimbare a locului de muncă dacă simt că aceasta îi va ajuta în carieră. Potrivit unor studii, peste 80% dintre cei care au luat decizia de a-și schimba locul de muncă, au afirmat că hotărârea a fost declanșată de pierderea încrederii în managementul companiei. Neconcordanțele între valorile organizației și cele personale este principalul motiv pentru care angajații își părăsesc compania. Alte motive care conduc la demisie sunt lipsa unei politici interne de promovare, lipsa unui program de dezvoltare profesională și salariul.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.