
La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc Global Citizen Festival. Festivalul a fost organizat în binecunoscutul Central Park din New York. La eveniment au participat nume sonore hollywoodiene, dar și din lumea muzicii. Cântăreții Alicia Keys, Stevie Wonder și John Mayer și actorii Katie Holmes, Gerard Butler, Olivia Wilde și Jason Sudeikis s-au numărat printre vedetele care au participat la Global Citizen Festival, un concert împotriva sărăciei, organizat sâmbătă seară în Central Park din New York. „Astăzi este o zi foarte importantă, un simbol al felului în care putem să facem într-adevăr ceva, pentru a aduce lumea în care trăim mai aproape de felul în care ne dorim ca ea să fie. De atât de multe ori avem sentimentul că suntem blocați și că nu avem niciun control asupra lumii. Sărăcia este o nedreptate adusă familiei noastre globale. Ea neagă oamenilor din lumea întreagă dreptul elementar la hrană, apă curată, îngrijiri medicale și educație", a declarat artista americană. Alte nume mari din industria de divertisment au participat la acest eveniment. Actorii Katie Holmes, Gerard Butler, Olivia Wilde și logodnicul ei, Jason Sudeikis, s-au aflat printre vedetele prezente la concert. Gerard Butler a anunțat pe contul său de Twitter prezența trupei Kings of Leon la concertul din Central Park, iar actrița Olivia Wilde a lăudat, tot pe Twitter, prestația senzațională oferită de Stevie Wonder în cadrul aceluiași concert. Global Citizen Festival 2013 a fost organizat cu scopul de a crește gradul de conștientizare în rândul publicului și asupra altor cauze umanitare, precum educația, egalitatea dintre femei și bărbați și sănătatea globală.
Andreea Sîmbotin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















