
Andreea Esca va împlini luna aceasta, pe data de 29 august, vârsta de 40 de ani, iar schimbarea prefixului îi trezește temeri profunde.
Cea mai cunoscută prezentatoare de știri din România se simte neputincioasă în fața trecerii timpului. Deși se declară împlinită din toate punctele de vedere, Esca simte că apropierea vârstei de 40 de ani aduce schimbări mari în viața ei. „La sfârșitul lunii august voi împlini 40 de ani sau, cum mi-a zis un prieten, voi intra în gașca celor cu prefixul României, +(40)… Nu știu exact cum mă simt. Am zile în care mă panichez și mi se pare că s-a terminat viața adevărată și am multe alte zile în care habar n-am câți ani fac și oricum nu mi se pare că asta ar avea vreo importanță. Prietenele mele care au mult peste 40 îmi repetă că omul este foarte tânăr la această vârstă, cele care au puțin peste 40 zic că nu e chiar așa de rău în Club 40”, a scris ea pe pagina personală de Facebook. Andreea Esca precizează că membrii familiei ei nu au făcut-o vreodată să-și simtă vârsta, dar cu toate acestea a început să respecte un întreg ritual pentru combaterea primelor semne ale îmbătrânirii. „Copiii mei sunt atât de drăguți încât declară că ei nu cred că am așa de mulți ani, lor li se pare că am mult mai puțini, iar soțul meu spune că sunt mereu pe gustul lui… Adevărul este că, spre deosebire de ziua în care am împlinit 30 de ani, când chiar nu-mi păsa deloc de vârstă, acum mă preocupă. Întotdeauna am făcut sport, dar acum, dacă lipsesc într-o zi, mă simt vinovată, am urât cremele și acum trebuie să le folosesc, nu mă uitam niciodată în oglindă când ieșeam din casă, acum mă uit câteva minute, am făcut haz de doamnele abonate la saloanele de îngrijire corporală și acum trec și eu pe acolo. Apoi trebuie să mă gândesc cum să mă îmbrac, cum să mă machiez și cum să mă comport ca să fiu eu însămi, dar să nu par ridicolă. Asta e cel mai greu. De ce nu îmbătrânește și firea odată cu corpul? Sufletul îmi spune să-mi pun o „floare” în cap și buletinul să o dau jos. Instinctul mă trimite să dansez pe plajă în miezul nopții și calendarul zice că ar trebui să dorm. Am poftă să citesc poezii în vremuri de proză. Cum să fac?”, a mai scris Andreea pe pagina rețelei de socializare, se menționează în „Click”.
Andreea Sîmbotin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















