Home Monden Balul Mărțișorului, cu spectacolul „Paris, mon amour” și cvartetul Bella Musica, în...

Balul Mărțișorului, cu spectacolul „Paris, mon amour” și cvartetul Bella Musica, în Otopeni

DISTRIBUIŢI

Primăvara își anunță venirea odată cu temperaturile ridicate din ultimele zile dar și cu sărbătorile specifice anotimpului, precum Mărțișorul. Balul Mărțișorului se va desfășura vineri, de la ora 18.00, în Otopeni, și va cuprinde spectacolul-colaj de șansonete "Paris, mon amour", un recital al cvartetului Bella Musica și un concurs de interpretare, potrivit unui comunicat.
Balul Mărțișorului se va desfășura la Centrul Cultural "Ion Manu" din Otopeni, fiind organizat de Teatrul Național de Operetă "Ion Dacian" și Primăria Otopeni.
Evenimentul, menit să marcheze într-o notă festivă ziua de 1 Martie, va cuprinde o reprezentație a spectacolului-colaj de șansonete "Paris, mon amour", în regia lui Răzvan Ioan Dincă. Spectacolul este o incursiune muzicală în cartierele pariziene, aducând în fața spectatorilor farmecul și romantismul unor piese celebre, precum "La vie en rose", "Je ne regrette rien", "A Paris" și "Ne me quitte pas".
Programul evenimentului este completat de recitalul cvartetului Bella Musica, alcătuit din Geanina Meragiu, Mirela Dranga, Claudia Carapancea și Olivia Beiu. Cvartetul abordează un repertoriu care acoperă o largă paletă stilistică muzicală, de la creația barocă la cea modernă.
Tot în cadrul Balului Mărțișorului va avea loc și un concurs de interpretare vocală cu premii, cuprinse între 200 și 1.000 de lei, acesta beneficiind de participarea orchestrei Teatrului Național de Operetă "Ion Dacian".
Prezentatorul evenimentelor desfășurate în cadrul Balului Mărțișorului este actorul Mihai Smarandache.
Accesul este gratuit și se face pe bază de invitații, acestea putând fi ridicate zilnic, între orele 10.00 și 14.00, de la Centrul Cultural "Ion Manu" sau rezervate online pe www.ionmanu.ro.

Irina Popescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.