Home Monden Bancuri

Bancuri

DISTRIBUIŢI

Într-o zi, marele filozof Socrate s-a întâlnit cu o cunoștință care alerga spre el agitat și care i-a spus:
– Socrate, știi ce-am auzit tocmai acum despre unul dintre studenții tăi?
– Stai o clipă, îi replică Socrate. Înainte să-mi spui, aș vrea să treci printr-un mic test. Se numește „Testul celor Trei“. Înainte să-mi vorbești despre studentul meu, să stăm puțin și să testăm ce ai de gând să-mi spui.
Primul test este cel al „Adevărului“. Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?
– Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.
– E-n regulă, zise Socrate. Așadar, în realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau nu. Acum să încercăm testul al doilea, „testul Binelui“. Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
– Nu, dimpotrivă…
– Deci, a continuat Socrate, vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu ești sigur că este adevărat ?
Omul a dat din umeri.
Socrate a continuat.
– Totuși mai poți trece testul, pentru că există a treia probă „Testul Folosinței“.
– Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este de folos?
– Nu, nu chiar…
– Ei bine, a conchis Socrate, dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici Adevărat, nici de Bine, nici măcar de Folos, atunci de ce să-mi mai spui ?
Omul s-a rușinat și astfel Socrate nu a aflat niciodată că nevastă-sa îl înșela cu studentul respectiv.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.