Asa cum v-am promis, revenim cu reperele programelor speciale de Pasti, dandu-va astfel posibilitatea sa alegeti emisiunile sau spectacolele preferate, care, de altfel, dau culoare grilelor pe care le propun posturile de televiziune in aceste zile.
Emisiuni speciale si muzica buna la Acasa TV
Postul de televiziune Acasa TV isi lanseaza -torpilele- imediat dupa Slujba de Inviere, cand telespectatorii se vor putea delecta cu un concert special al celebrului tenor Placido Domnigo (ora 0.30), care va fi urmat de o atmosfera -supranaturala cu Santana- (1.30), intr-un concert memorabil sustinut in anul 2000.
Tot in prima zi de Pasti, insa de la ora 13.30, veti avea ocazia sa vedeti o fastuoasa festivitate, de la care nu au lipsit stelele latino-americane, prezente in incinta teatrului Jackie Gleason din Miami, pentru a-si exprima admiratia si a aduce un omagiu Celiei Cruz, regina muzicii salsa.
Ramanand in domeniul muzicii, fanii Thaliei vor urmari, in premiera in Romania, imagini de la nunta acesteia si din cele mai noi videoclipuri, intr-un material special, care se va difuza de la ora 22.00, urmand ca imediat dupa Thalia sa intre in lupta -Miss Venezuela- (0.30).
Surprizele continua si a doua zi de Pasti, adica luni, cand, de la ora 15.30, veti vedea un concert unplugged, sustinut la MTV de frumoasa al carei nume inseamna in araba -cea plina de gratie– Shakira.
De la ora 16.30, Shakira va fi urmata de cea de-a cincisprezecea aniversare a celei mai importante decernari de premii din America Latina in domeniul muzical, Premiile Lo Nuestro, care a avut loc in acest an in Miami, pe 5 februarie.
La capitolul emisiuni, grila speciala de Pasti propusa de echipa postului Acasa TV va cuprinde editii speciale, incepand cu: -Ia-ma Acasa- (azi, ora 16.30), -Autograf pentru mama-, care o va avea ca invitata pe vedeta PRO TV Andreea Esca, insotita de mama ei, prezenta pentru prima oara la o emisiune de televiziune; -Cu dadaca in bucatarie-, emisiune in care veti invata cateva retete inedite, si continuand duminica (de la ora 17.00) cu o editie speciala a emisiunii -Dana-, unde in fata Danei Savuica se vor aseza doamna deputat Mona Musca si invitatii sai.
-VH1/Vogue Fashion-, -Bravo, Bravissimo-, -Clubul de Comedie- si -Holograf- – artileria grea a postului Romania 1
Programele speciale ale postului Romania 1 isi concentreaza energiile in special duminica, adica in prima zi de Pasti.
Prima salva de divertisment va fi trasa de la ora 15.30, cand veti avea ocazia sa urmariti editia 2002 a premiilor -VH1/Vogue Fashion-, un spectacol care aduce impreuna designeri faimosi, modele, staruri rock si actori, pentru o noapte extraordinara de moda, muzica si divertisment in New York, inima industriei de moda.
Pink, David Bowie, Santana si Michelle Branch au sustinut minirecitaluri in ton cu spectacolul, adica pline de stil.
Printre celebritatile prezente la spectacol s-au aflat Jennifer Lopez, John Travolta, Christina Ricci, L.L. Cool J., Tyra Banks, Venus si Serena Williams, Hugh Grant, Eve sau Oprah Winfrey.
Imediat dupa terminarea spectacolului newyorkez, veti avea ocazia reintalnirii cu Dan Bittman, solistul trupei Holograf, care va va prezenta, incepand cu ora 17.00, finala show-ului -Bravo, Bravissimo-.
Finala -Bravo, Bravissimo- reuneste un numar impresionant de vedete, care vor alcatui juriile de specialitate si -sfatul maestrilor-: trupa K1, Stela Popescu, Dorel Visan, George Mihaita, Maria Marcela Fumea, Monica Petrica, Pastorel Ionescu, Stefan Soare si Dan Dimitriu.
Duminica seara, de la ora 21.50, va intra in lupta si Gianina Corondan si al ei -Club de comedie- care, de aceasta data, se va axa in principal pe scenetele gandite si interpretate de membrii grupului -Voua-.
Invitatii speciali ai -Clubului de comedie- vor fi actorul Radu Gheorghe si interpretul Nicu Alifantis.
Ora 22.50 il va readuce in prim-plan pe Dan Bittman, insa alaturi de trupa sa, Holograf, o data cu prezentarea concertului -Pur si simplu Holograf-, care s-a desfasurat pe 11 aprilie la Bucuresti, intr-o Sala Polivalenta umpluta pana la refuz.
Dan Bittman, solistul trupei, pe langa faptul ca si-a facut cunoscut noul look (freza si vestimentatia extrem de tineresti, dar si cateva kilograme in minus), a fost intr-o forma de zile mari, facand o demonstratie in plus a calitatilor sale vocale.
La capitolul -inedit-, veti putea urmari duetul pe care Dan Bittman l-a facut cu Alexandra Ungureanu, concurenta la Eurovision anul acesta, dar si fosta castigatoare la -Bravo, Bravissimo-.
In a doua zi de Pasti, la pranz, echipa emisiunii -Multumesc- le pregateste fanilor autoparodia -Mersi!-.
Actorul Eugen Cristea va intra, timp de o ora, in pielea Marinei Almasan, dand posibilitatea unor ciudati (evident, celebritati in travesti!) sa multumeasca unor alti ciudati, pentru ceea ce au facut pentru ei.
Parodia va fi -impanata- din abundenta, cu muzica si surprize, iar in a doua parte a programului, personajele isi vor dezvalui adevarata identitate, participand la un show sarbatoresc, de data aceasta, sub bagheta moderatoarei emisiunii.
La filmari, in Studioul 1 al TVR, va ploua cu cozonaci, vor -piui- puisori de gaina, se vor ciocni oua rosii, vor topai iepurasi de Pasti, intr-un show care se doreste a fi memorabil pentru telespectatori…
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















