Home Monden Carla Bruni-Sarkozy a acceptat să joace în viitorul film al regizorului Woody...

Carla Bruni-Sarkozy a acceptat să joace în viitorul film al regizorului Woody Allen

DISTRIBUIŢI

Carla Bruni-Sarkozy a anunțat că a acceptat să joace în viitorul lungmetraj al regizorului american Woody Allen, care a declarat în repetate ocazii că dorește să o distribuie pe soția președintelui francez în următorul său proiect cinematografic, informează AFP.
„Mi-a propus să joc în următorul său film. Nu știu ce rol voi juca, dar am acceptat“, a declarat prima-doamnă a Franței, luni, în timpul unei emisiuni pe postul TV Canal +.
„Nu sunt deloc o actriță. Poate că voi fi catastrofală (în această postură – n.r.), dar nu pot să ratez o astfel de ocazie. Cånd voi fi bunică, îmi voi fi dorit să fi făcut un film cu Woody Allen“, a explicat Carla Bruni-Sarkozy.
Soția președintelui francez a declarat că aceasta este o ocazie „absolut fantastică“, repetånd de cåteva ori faptul că ea nu este actriță.
„Woody Allen m-a rugat să nu fac un alt film înainte de al său. Dacă acest proiect se va concretiza, va fi o experiență fantastică pentru mine“, a adăugat Carla Bruni.
Aflat în luna iunie în Franța, Woody Allen a dezvăluit că își dorește să o distribuie pe Carla Bruni în următorul lui film: „Sunt sigur că ar fi minunată. Are multă carismă, are obișnuința de a apărea în public și aș putea să o distribui în absolut orice rol“.
Woody Allen, născut la New York, este unul dintre cei mai importanți regizori de film, scenariști și actori americani.
De la „Take the Money and Run“, în 1969, Allen a realizat, în medie, un film pe an. Printre acestea s-au numărat filme devenite clasice, precum „Annie Hall“, „Manhattan“ și „Zelig“, dar și producții mai puțin pretențioase precum „Vicky Cristina Barcelona“.
Fost manechin-vedetă, Carla Bruni-Sarkozy este, de asemenea, cåntăreață. Ea a lansat deja trei albume, pe care a interpretat cåntece ale căror texte le-a scris singură, iar de multe ori cåntă și la chitară. În prezent, ea este căsătorită cu președintele Franței, Nicolas Sarkozy.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.