Home Monden Cătălin Botezatu: „Mi-aș dori o fetiță”

Cătălin Botezatu: „Mi-aș dori o fetiță”

DISTRIBUIŢI

Cătălin Botezatu a vizitat Israelul săptămâna trecută, iar după ce s-a rugat la Mormântul Sfânt a venit vremea pentru două zile de relaxare și distracție în stațiunea Eilat de la Marea Roșie, potrivit ADPM.ro.
Deși are o viață palpitantă cu satisfacții profesionale, Cătălin este nefericit pentru că nu a găsit până acum femeia care să îl înțeleagă.
„Moda este amanta perfectă. La cele fizice am renunțat de mult. Din viața mea lipsește acea persoană care să mă înțeleagă și mi-e teamă că am să mă obișnuiesc fără ea, iar acest lucru nu este unul bun“, mărturisește Cătălin Botezatu.
Lipsa timpului liber și numeroasele proiecte profesionale în care Cătălin este implicat l-au costat pe acesta și relația intens mediatizată cu asistenta lui Dan Capatos. „Bianca avea dreptate când spunea că ne-am despărțit pentru că eu nu eram alături de ea, atunci când ea avea nevoie de mine. Așa este…“
Nici cu Violeta lucrurile nu au evoluat înspre o mare iubire, iar Cătălin recunoaște acest lucru. „Aș fi ipocrit dacă aș spune că sunt înnebunit după Violeta sau că ea este o prioritate în viața mea. În rest, locul este vacant. Știu că ceea ce spun acum nu o să le convină nici Biancăi și nici Violetei, însă mie nu îmi plac lucrurile plate, sterile…“, mai declara Botezatu pentru „D-Paparazzi“.
Mai mult, designerul se arată pregătit pentru a deveni din nou tată. „Un copil există… poate să fie și altul. Mi-ar plăcea să mă plimb pe plajă cu o fetiță, să mă joc cu ea, să facem castele din nisip, așa cum îmi făceau mie părinții când eram mic“, a adăugat el.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.