Bernard Jean Étienne Arnault, născut în 1949 este un magnat de afaceri francez și colecționar de artă care a anunțat într-un comunicat că a solicitat dubla naționalitate franco-belgiană la o zi după ce președintele francez François Hollande a declarat că va grăbi impunerea unei noi taxe pentru persoanele cu averi foarte mari.
Clasat drept cel mai bogat om din Europa și cotat pe poziția a patra în topul celor mai avuți oameni din lume,potrivit topului Forbes din 2012, cu o avere estimată la 41 miliarde dolari,acesta a invocat motive personale și de afaceri pentru demersul său. Deși Arnault a ținut să precizeze că va continua să plăteasca taxe Franței și că își va menține și cetățenia franceză este foarte greu de crezut având în vedere că a criticat în mai multe rânduri planul fiscal inițiat de Hollande de a impune o taxa de 75% pe veniturile care depășesc un milion de euro pe an, taxă menită să contribuie la diminuarea deficitului public al Franței la 3% în 2013 și i-a spus premierului francez Jean-Marc Ayrault că se opune initiațivei.
Imensa avere nu a fost moștenită, așa cum poate vă așteptați. Tatăl său, Jean Leon Arnault a fost un producător, proprietar al unei companii de construcții, Ferret-Savinel. Dupa ce a absolvit liceul în Roubaix, Bernard a fost admis la Politehnică pe care a absolvit-o cu o diplomă de inginer în 1971.
Două nunți și cinci copii
A fost căsătorit de două ori și este tatăl a cinci copii. Fiind directorul LVMH și-a implicat activ fiica, Delphine Arnault și nepotul, Harry Seaman, în gestionarea grupului de lux iar fiul său, Antoine Arnault este Director de Comunicare pentru Louis Vuitton.
După absolvire, s-a alaturat companiei tatălui său pe care l-a convins să lichideze divizia de construcții a societății cu 40 de milioane de franci francezi și să schimbe focalizarea companiei. Utilizând ca nume Férinel, compania a dezvoltat o noua specialitate de cazări pentru vacanță . Numit director al clădirii companiei, a devenit CEO în 1977 iar la doi ani distanță a devenit președintele companiei. În 1981, Bernard Arnault a emigrat în Statele Unite și a creat Ferinel Inc, care a dezvoltat condominii în Florida. Trei ani mai târziu, când socialiștii francezi au trecut la o economie mai conservatoare, Bernard Arnault s-a întors în Franța și a devenit CEO al Financière Agache, o companie a bunurilor de lux. Cu ajutorul lui Antoine Bernheim, un partener senior al Lazard Freres et Cie, al biroului din Paris al Lazard Freres & Co, și cu subvențiile guvernamentale acordate,a primit Boussac, o companie de textile aflată în criză în schimbul unei promisiuni de a nu o reduce. Boussac a deținut Christian Dior, departamentul de magazin Le Bon Marché, Conforama, și Peaudouce. Astfel familia Arnault a pus doar 15 milioane de dolari din bani proprii, Lazard acordând restul prețului de achiziție de 80 milioane dolari. După primirea de aproximativ 2 miliarde de franci de la stat în schimbul promisiunii de a proteja 16 000 de locuri de muncă în grup, Bernard Arnault a trimis o scrisoare către Laurent Fabius în care a declarat că se va ocupa personal de gestionare DBSF și va constitui planul industrial și social. Acesta a vândut aproape toată compania activa și a păstrat doar marca de prestigiu Christian Dior și Le Bon Marché.El a devenit CEO al Christian Dior în 1985 și a reunit departamentele parfum și modă în 1989.
În 1987, la scurt timp după crearea LVMH, grup de lux care rezultă în urma fuziunii dintre două societăți, Arnault a exploatat un conflict dintre Alain Chevalier, CEO-ul Moet Hennessy, și Racamier Henri, președintele Louis Vuitton, Moet Hennessy cu Moët & Chandon Champagne, Ruinart Champagne, Champagne Mercier, Canard-Duchene și coniac Hennessy. Louis Vuitton a fost proprietarul Louis Vuitton Malletier, Givenchy, Veuve Clicquot Ponsardin Champagne. În urma acestuia s-a creat un nou grup care avea dreptul de proprietate pentru parfumurile Dior. Astfel a creat o uniune din care a deținut 60% iar Guinness, care a avut un acord de distribuție cu Moet Hennessy 40%. În 1987, el a profitat de prețul mic citat la bursă și astfel a ajuns să dețină 43% din LVMH. În Un an mai târziu, grupul a fost în căutarea pentru alți investitori. Henri Racamier, CEO-ul de la acea vreme, i-a cerut lui Bernard Arnault să investească în companie și astfel cu mai mult de 25% din acțiuni, Bernard Arnault a devenit unul din principalii acționari ai grupului.
În această perioadă, managementul a întâmpinat dificultăți din cauza diferențelor de vedere cu privire la opțiunile strategice ale grupului. Astfel Bernard Arnault a încercat să ia conducerea LVMH. Pentru a prelua controlul grupului, a lansat o ofertă de preluare urmând ca în iulie 1988, să devină actionar primar LVMH si, cu ajutorul Lazare Bank și Credit Lyonnais, actionar majoritar în 06 ianuarie 1989. Alain Chevalier a părăsit grupul și pe data de 13 ianuarie 1989 Bernard a fost ales în unanimitate președintele executiv al consiliului de administrație .
Planuri ambițioase
De atunci, Bernard Arnault a condus compania printr-un plan de dezvoltare ambitios, transformând-o într-una dintre cele mai mari grupuri de lux din lume, alături de gigantul elvetian Richemont și Grupul francez PPR. Între timp, vânzările și profitul a progresat cu 500%. Bernard Arnault a promovat descentralizarea deciziilor referitoare la branduri ale grupului,acestea fiind considerate ca fiind firme cu propria lor istorie familială.
Cu un portofoliu de branduri majore din sectorul de lux, pentru care stabilitatea este asigurată, îi permite să facă noi achiziții și să dezvolte mai mult acest grup. Astfel în urma unei strategii, Christian Lacroix ar putea deschide propria casa de moda.
A urmat să dobândească Céline iar în 1993, LVMH a achiziționat Berluti si Kenzo. În același an, Bernard Arnault a cumparat ziarul economic francez La Tribune pe care l-a vândut în noiembrie 2007, în scopul de a cumpăra alt ziar economic francez Les Echos , de 240 de milioane de euro.
LVMH a achizitionat și firma de parfumuri Guerlain, Loewe și a urmat Marc Jacobs și Sephora . Pe lângă acestea au fost, de asemenea, integrate în grup: Thomas Pink, Emilio Pucci și Fendi, DKNY și La Samaritaine.
Printre alte companii, Arnault a deținut și casa de licitație Phillips de Pury & Company și a fost primul francez căruia i s-a adjudecat Tajan.
În anii 1990, Bernard Arnault a decis să adune activitățile sale într-o clădire unică din New York, în scopul de a simboliza puterea LVMH si grandoare, în Statele Unite ale Americii.
În 2005, a devenit cel mai bogat om din Franța după care, a achiziționat 10.69% din cel mai mare retailer de supermarket din Franța și al doilea distribuitor mondial de alimente, Carrefour.
A investit și în afaceri ale companiei de iahturi Princess Yachts pe care a cumparat-o cu 253 de milioane de euro și a preluat controlul Royal van Lent, pentru o suma aproape identic.
Adversari pe măsură
Adversarii acestuia dețin deasemenea numeroase branduri de lux.
Unul dintre ei este francezul François-Henri Pinault, a cărui companie PPR detine Gucci, Yves Saint Laurent, Stella McCartney, Sergio Rossi, Bottega Veneta, Boucheron, Roger & Gallet, Bedat & Co și a lui Christie.
Celălalt este reprezentat de compania elvețiană Richemont, care detine Cartier, Van Cleef & Arpels, Net-a-Porter, Piaget, Baume et Mercier, IWC, Jaeger-LeCoultre, A. Lange & Söhne, Officine Panerai, Vacheron Constantin, Dunhill, Lancel, Montblanc, Old England, Purdey, Chloe, și Shanghai Tang.
Andreea Vîrîci
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
