
Katherine Jackson, mama megastarului Michael Jackson, acuză compania AEG Live, organizatoarea concertelor de la Londra, de falsificarea testelor medicale la care a fost supus fiul ei pentru completarea poliței de asigurare. Aceasta susține că medicii angajați de această companie l-au declarat pe Michael apt pentru susținerea celor 50 de concerte, în ciuda sănătății precare și a dependenței sale de medicamente. „L-am rugat pe Michael să nu accepte acest turneu. Ceva greșit s-a întåmplat, deoarece el avea atåt de multe probleme medicale, încåt era imposibil să treacă acele teste“, a declarat mama artistului. Katherine Jackson mai este implicată într-un proces pentru cåștigarea dreptului asupra averii fiului său. 12 avocați au înaintat o petiție în care îi acuză pe executorii testamentari că plănuiesc să semneze o serie de contracte de zeci de milioane de dolari. În testamentul său, Michael Jackson i-a numit pe mama și pe cei trei copii ai săi, beneficiari ai averii care ar valora 500 de milioane de dolari în special datorită părții din catalogul Beatles pe care megastarul o deținea. Unul dintre avocații administratorilor averii a explicat însă că aceștia au încercat să transforme averea într-o afacere, după ce au discutat cu Katherine Jackson.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















