Home Monden Elena Gheorghe a primit trei torturi de ziua ei

Elena Gheorghe a primit trei torturi de ziua ei

DISTRIBUIŢI

În timp ce alții doar petrec de ziua lor, Elena Gheorghe și-a împărțit ziua de naștere în care a împlinit 25 de ani între muncă și distracție. Cåntăreața a fost prezentă la cel mai important eveniment de la sfårșitul săptămånii trecute: Summer Fashion Week.
Artista a urcat pe podiumul festivalului, nu în calitate de manechin, ci în rolul care a consacrat-o, acela de solistă. Elena a cåntat în cadrul prezentării colecției „Princess by Ana Radu“. La sfårșitul prezentării Ana, nepoata regelui Cioabă, i-a oferit un tort Elenei, iar invitații i-au cåntat „La mulți ani“. Acela avea să fie primul tort din acea seară pe care cåntăreața avea să-l primească potrivit agentiadepresamondena.com. Imediat după evenimentul fashion, Elena a fugit rapid în stațiunea Olimp unde a susținut un concert în clubul „Vision“. Acolo a mai primit un tort, din partea organizatorilor, și încă unul mai special din partea prietenilor. În ciuda delicioaselor deserturi primite, cåntăreața s-a limitat doar la a se simți bine alături de prieteni și a nu consuma nici măcar o bucățică de dulce, fiind la dietă.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.