Vrând parcă să contrazică o vorbă intrată în folclorul românesc, "iarna nu-i ca vara", fetele de la formația care îmbină muzica populară cu ritmurile pop moderne, Etnic, au stat la soare și căldură, în același timp în care compatrioții lor se luptau cu nămeții și străzile troienite.
Fetele au fost chemate de către comunitatea evreilor plecați din România, care, deși au părăsit țara, au păstrat dragostea pentru muzica românească și pentru petrecerile tradiționale.
Momentul a picat la țanc, deoarece Roxana, Elena și Bety își doreau cu ardoare o vacanță după toată tevatura de sărbători și nu au ratat nicidecum ocazia de a vizita câteva dintre locațiile propuse de către organizatori.
În drum spre una dintre aceste locații, mai exact spre Orașul Sfânt, Ierusalim, cele trei componente ale trupei Etnic, îmbiate de priveliștea livezilor de portocali, s-au abătut de la traseul inițial, din dorința de a mânca fructe 100% naturale. Tentația ce li se întindea în fața ochilor sub forma unui imens ocean portocaliu a fost prea puternică și, astfel, la dorința lor, șoferul le-a condus la o livadă de portocali, unde solistele s-au înfruptat cu citrice culese chiar de ele, luând, pentru moment, rolul lui Nică cel șugubăț din "Amintiri din copilărie". Din fericire pentru fete, n-a existat nicio mătușă Mărioara care să vină la poalele portocalilor.
"În România nu găsești așa ceva. Au un gust deosebit, diferit de tot ceea ce există la noi pe piață", a declarat Roxana. "Toate trei căutăm să mâncăm și să folosim produse naturale, iar faptul că știam că nu au niciun fel de conservanți ne-a entuziasmat la maximum", a adăugat Elena.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















