
Giulia a lansat, la sfârșitul lunii octombrie, un nou clip, pentru piesa „My Life”, clip care nu avea cum să treacă neobservat datorită coregrafiei complexe. Chiar artista a povestit că a lucrat cu un coregraf cunoscut, pe care nu l-a numit însă, și că a fost foarte greu să învețe mișcările. Însă, conform unui site, coregraful Giulei a copiat coregrafia de la o balerină islandeză, Katrin Hall, care a folosit mișcările de dans într-un film și, mai apoi, într-un videoclip de-al Shakirei. În aceste condiții, în care mișcările de dans sunt copiate de la coregrafi internaționali, se poate considera că dansul din clipul Giulei e un plagiat. „Ar fi bine să știe că domnul în cauză a copiat-o foarte tare pe doamna Katrin Hall – o coregrafă și balerină islandeză al cărei film «Burst» a fost foarte premiat acum câțiva ani. Aceeași doamnă cu același dans poveste – ceartă în pat – a ajutat-o pe Shakira pentru «Did It Again». Doar că atunci, Shakira s-a dus direct la sursă, adică a lucrat cu coregrafa care a și creat dansul. În cazul de față pentru cineva care se pricepe, munca Giuliei a fost pusă la colț pentru că acolo e o înșelătorie, un mic furt. Sigur că i-au schimbat puțin mișcările pentru că Giulia nu are forța în brațe a lui Katrin Hall și nici motricitatea unei dansatoare care face asta din totdeauna, dar dansul în mișcările lui de bază sunt de la doamna Hall”, se menționează pe site-ul în cauză.
Andreea Sîmbotin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















