In fiecare duminica dupa amiaza, Iuliana Ciugulea propune romanilor o intalnire de gradul trei cu cei mai mari actori din Romania.
Emisiunea -Portret de artist- debuteaza maine, 16 martie, si va fi difuzata cu incepere de la ora 13.30.
Emisiunea reprezinta o calatorie printre comorile culturii romanesti.
Marin Moraru, Irina Petrescu, Florin Piersic, Gheorghe Dinica, Ilarion Ciobanu sunt primii actori care vor vorbi deschis Iulianei Ciugulea despre sacrificiile si satisfactiile carierei lor, precum si despre tumultul unor vieti personale marcate inevitabil de teatru si film.
Au smuls ani de-a randul lacrimi, zambete si hohote de ras de la spectatorii lor, au fost aplaudati, laudati, adulati si uneori criticati de cei care se hraneau spiritual din interpretarile lor.
Pe scena, in focul reflectoarelor pot fi oricine, pot mima bucuria, suferinta, fericirea sau nefericirea. Dupa ce luminile se sting si cortina se asaza, ei redevin asa cum doar cativa oameni ii cunosc.
Iuliana Ciugulea le propune tuturor romanilor care iubesc artistii o intalnire cu oamenii care se ascund in spatele personajelor de teatru sau de film care i-au facut faimosi.
-Sunt cel mai fericit om din lume-, spune Iuliana, actrita si jurnalista care de patru ani apare aproape seara de seara la PRO TV, pentru a le da oamenilor cate o stire despre lumea culturala a Romaniei.
Acum, ea are rolul dificil, dar nobil de a discuta cu actorii mari si de a-i arata oamenilor asa cum sunt ei, cu impliniri si esecuri.
-Sa stai de vorba cu cei mai <bogati> oameni din lume este un privilegiu, contactul cu ei si cu experientele lor te imbogateste, este fericirea insasi-, spune realizatoarea si prezentatoarea Iuliana Ciugulea, care simte ca are o raspundere foarte mare, -pentru ca daca nu-i arati asa cum sunt, te simti ca si cand ai fi stirbit o comoara-, adauga Iuliana.
Pentru a portretiza superlativul in arta, emisiunea -Portret de artist- se bazeaza pe o echipa valoroasa, printre care se numara regizorul Ducu Darie si compozitorul Adrian Enescu, toti sustinuti si incurajati de Ministerul Culturii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















