
Jessica Alba a insistat ca o dublură să filmeze în locul ei scenele de striptease pentru pelicula "Sin City 2", actrița fiind nemulțumită de modul în care arată după ce a născut doi copii.
Se pare că frumosa actriță nu este foarte fericită cu corpul său și a insistat ca realizatorii filmului să folosească o dublură pentru scenele provocatoare. "A fost copleșită atunci când au început filmările și, din cauză că nu a reușit să ajungă la forma de invidiat pe care o avea înainte să nască, ea le-a spus producătorilor că vrea o dublură", a declarat o sursă pentru revista Life and Style. "Corpul său este incredibil, dar pentru ea acest lucru nu este suficient", a spus aceeași sursă, precizând că Jessica Alba a renunțat să mai consume carbohidrați și face exerciții fizice de două ori pe zi, dar tot nu este mulțumită de modul în care arată.
Andreea Vîrîci
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















