Home Monden Jordan și Peter Andre, probleme cu mariajul?

Jordan și Peter Andre, probleme cu mariajul?

DISTRIBUIŢI

Tot felul de speculații privind relația lor au apărut după ce, aflați în club pentru o noapte de distracție, cei doi soți au fost fotografiați de paparazzi plecând separat din clubul londonez, la interval de câteva ore, conform cotidianului britanic "Daily Mail".
Jordan, pe numele său real Katie Price, și Peter Andre formează un cuplu de câțiva ani, însă, de la o vreme, presa a tot vuit cum că mariajul lor ar fi în pericol. După ce, miercuri seară, cei doi au ajuns împreună în clubul britanic, Katie a plecat din local cu aproape două ore înaintea soțului său și, ancorând o expresie cu totul lipsită de entuziasm, s-a urcat în mașină însoțită de sora sa, Sophie.
Mai mult, Katie nu a purtat nici de data aceasta verigheta, lucru ce a alimentat, încă o dată, zvonurile privind problemele conjugale prin care cei doi ar trece. Într-un final, Peter a încheiat distracția în jurul orei patru dimineața, plecând din club alături de un prieten găsit pe moment, un fost concurent în show-ul "X-Factor", chipeșul Austin Drage, pe care l-a folosit pe post de sprijin în condiția sa mai puțin "stabilă", după ce a consumat suficient alcool.
Dacă lucrurile ar rămâne la niște  fotografii suspecte, situația ar fi mai simplă, însă gurile rele afirmau, cu doar câteva zile înainte, că Jordan ar putea fi însărcinată cu cel de-al patrulea copil. Faptul a fost povestit de unul dintre organizatorii de vacanță ai cuplului, care a spus presei că, pe parcursul sejurului lor în Maldive, diva s-a plâns de grețuri și a evitat, în tot acest timp, să consume băuturi alcoolice. Katie a negat însă cu vehemență zvonurile.
Chiar și așa, surse din anturajul cuplului susțin că mariajul rezistă doar din motive financiare, imaginea celor doi aducându-le acestora venituri de 30 milioane lire, în timp ce, separați, ar valora cu mult mai puțin.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.