
Avanpremiera mondială a lungmetrajului "Totul despre sex" a avut loc la Londra, în prezența vedetelor ce interpretează rolurile celor patru celebre bune prietene, Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall, Kristin Davis și Cynthia Nixon. Starurile filmului au fost primite pe Leicester Square, în centrul Londrei, de sute de fani care strigau numele lor și de o armată de fotografi și cameramani. Sarah Jessica Parker a fost, ca de obicei, vedeta serii, îmbrăcată cu o rochie mulată din tul verde-măr, semnată Alexander McQueen, asortată cu o pălăriuță în aceeași culoare. Actrița, care interpretează rolul lui Carrie Bradshaw, cronicar urban al publicației "New York Star", a fost foarte mulțumită de faptul că orașul Londra a fost ales pentru avanpremiera mondială, fiind de părere că este "o bună modalitate de a lansa această aventură". Alegerea capitalei britanice ca locație pentru avanpremieră, în detrimentul orașului New York, considerat totuși a fi al cincilea personaj al serialului de televiziune, a uimit foarte mulți fani.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















