Acasă Monden Laura Cosoi: M-am sărutat cu o femeie, însă nu am simțit...

Laura Cosoi: M-am sărutat cu o femeie, însă nu am simțit nimic

DISTRIBUIȚI

Este jumătate ardeleancă, dar cu origini maghiare, și jumătate rusoaică. A devenit cunoscută într-un rol de blondă naivă, imagine de care a scăpat în momentul în care s-a vopsit șaten. În afară de televiziune, film și teatru, marea pasiune a Laurei Cosoi este dansul, în ipostază de balerină fiind de altfel prezentată și în paginile noului număr al revistei „FHM“, potrivit vdtonline.ro.
În interviul acordat publicației citate, iubita lui Smiley vorbește despre cariera ei, dar și despre ce nu ar putea să facă vreodată: muzică și politică. Pentru că este de ajuns un cântăreț în „familie“ și, respectiv, pentru că „nu știu nimic, nu mă bag, nu mă interesează și asta nu înseamnă că sunt ignorantă, ci pur și simplu îmi canalizez energia spre lucrurile care chiar îmi plac“.
Ce îi place așadar Laurei Cosoi?! Ei bine, de exemplu, să gătească. Spune că face un pui cu ghimbir de nota unsprezece și o mâncărică de mazăre delicioasă. Cu toate acestea, avertizează: „Cine stă pe lângă mine moare de foame. Gătesc foarte sănătos“.
Discutând despre viața personală, vedeta aruncă bomba: s-a sărutat cu o femeie. Însă o dezamorsează în secunda a doua: „Nu aș putea să am o relație cu o femeie, îmi plac bărbații.
Nu mi-am descoperit o astfel de preferință. Am avut ocazia să experimentez sărutul cu o femeie într-un rol, însă, cu toate că am repetat de mai multe ori secvența, nu am simțit nimic special.
A fost doar o chestiune pe care am făcut-o pur și simplu. Mi se pare însă că în ziua de astăzi să fii «bi» e și un trend, nu doar o opțiune sexuală. Nu am nimic cu ele, dar mi se pare că unele dintre femeile care spun că adoră să fie cu altă femeie o fac doar din teribilism“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.