Acasă Monden Madalina Draghici a castigat concursul -Next Generation Models 2004-

Madalina Draghici a castigat concursul -Next Generation Models 2004-

DISTRIBUIȚI

Socializarea supraetajata corupe incet, dar sigur spiritul romanilor, ideea de mall, plaza sau cum Dumnezeu se numesc acesti mastodonti incarcati de magazine, lansand ultima moda a romanului insetat de promenada. Si uite asa, visandu-se probabil pe Champs Elysee sau Fifth Avenue, romanul se socializeaza, etajat, cuminte, respectand intru totul regulile occidentale ale acestor lacase de -pelerinaj monden-. In acest univers desprins parca de realitatea romaneasca, regula de baza este clara: in mall sau la plaza nu ai voie sa intri cu haine nasoale! Or, avand in vedere absurdul acestei reguli tacite dintre loc si client, care obliga, la ce… nu stiu, nu e de mirare ca, din cand in cand, socializarea supraetajata implica si concursuri de moda.

Asa s-a intamplat joi seara, pe la ora 21.00 si ceva (in Romania ora fixa este un lux) cand Plaza Romania a gazduit evenimentul -Next Generation Models-, adica un concurs in urma caruia s-a desemnat -Cel mai bun model al anului 2004-.

Fiind un eveniment desfasurat intr-un loc specific socializarii supraetajate, m-am gandit sa incerc un experiment: sa aflu cum se vede moda de la etajul doi!

Oare cum o fi sa vezi oameni de afaceri, creatori de moda sau vedete de televiziune de sus, adica de acolo de unde nu ai ocazia sa-i vezi niciodata?

Zis si facut, m-am cocotat frumusel la etajul cu restaurante si de acolo, de sus, am observat desfasurarea de forte de sub mine, sorbind cu jind din bere si muscand multumit dintr-un carnacior, timp in care aveam ocazia sa vad si promenada de la etajul intermediar.

Concluzia? Chiar daca nu sunt un fan al socializarii supraetajate, trebuie sa recunosc sec: a fost un experiment fascinant!

Tinere modele, scouteri, vedete si culise la vedere

-Next Generation Models-, eveniment organizat de Next Model Paris si Best Management Model Romania, impreuna cu L*Oreal Paris, a inceput, ca de obicei, mai tarziu, din cvasimotive.

Unul dintre ele ar fi o intamplare bizara a Gianinei Corondan, prezentatoarea show-ului, care a fost retinuta fara voia ei intr-una dintre toalete. Pesemne, vazand invazia de roz din vestimentatia Gianinei, usa cu pricina a avut un blocaj… emotional. Un alt motiv de intarziere a fost furnizat de o parte dintre invitati care nu au reusit sa gaseasca locatia, indicatiile despre tramvaiul 41 fiind total inutile pentru statutul lor, care i-a tinut intotdeauna departe de acest mijloc de transport.

In cele din urma, show-ul a inceput! Sub mine, o imagine extraordinara: un podium alb pazit de un cub de lumini, scaune in stanga si dreapta sa, colegi de breasla, creatori de moda si organizatori intr-o continua forfota. De la inaltime, ochiul neavizat poate afla mai multe despre organizarea unui astfel de eveniment, parerea unanima fiind: -ba, nu stiam ca asa arata de fapt un show de moda-. Motivul? Simplu: pana acum, ochii lor vedeau aceste manifestari de la acelasi nivel! De sus insa, perceptia se schimba total.

Revenind la show, am asitat la un defileu frumos, cele 15 modele selectate din toata tara pentru aceasta finala prestand profesionist, asa cum au fost antrenate de altfel. Ele au prezentat sapte colectii, dintre care doar trei purtau liniile primavara-vara 2005. Semnatarele au fost: Catinca Roman, Agnes Toma si Wilhelmina Arz.

Aceasta parada a modei, atat de pe scena, cat si de la etajul intermediar, a fost urmarita cu atentie atat de membrii juriului: Mathew Franco (Scout Managerul Next Model Paris), Izabela Coman (-Elle-), Domnica Smighelschi (Look!-), Adriana Tudorache (-Tabu-), Wilhelmina Arz, Catinca Roman, Alin Galatescu (director artistic Tina R) si Ruxandra Popovici (L*Oreal Professionnel); cat si de miile de curiosi care zaceau sprijiniti de barele de protectie de la fiecare etaj.

In public, adica pe scaune sau la o zeama de… barfa, i-am zarit pe: Cove, Oana Cuzino, Simona Balanescu, George Dumitrescu sau Roxana Ciuhulescu (de sus este la fel de inalta).

La final, scouterii (cautatorii) au acordat premiile, in timp ce invitatii (tot scouteri) de la agentiile de modele din Milano si Paris si-au ales probabil cateva tinere… de viitor.

In concluzie, -Next Generation Models- a fost o reusita atat pentru organizatori, dar mai ales pentru noi… oamenii simpli de la etaj! Credeti-ma, socializarea supraetajata nu este rea, atat timp cat nu se repeta obsesiv…

Madalina Draghici – doua saptamani la Paris si 250.000 de dolari

Concursul de la Plaza Romania a fost castigat de tanara Madalina Draghici (16 ani, 177 cm, 87-59-89) care a obtinut un stadiu de pregatire de doua saptamani la Paris si un contract pe trei ani cu agentia Next Models Paris, in valoare de 250.000 de dolari.

Pe langa acest premiu, Tina R a premiat-o pe Alexandra Radu (15 ani, 176 cm, 80-62-90), -Look- a votat pentru Andreea Pantalache (20 de ani, 175 cm, 81-60-89), oferindu-i o aparitie pe coperta revistei, iar L*Oreal a mizat pe Monica Popescu (13 ani, 177 cm, 82-59-89).

-Next Generation Models- a fost cea mai mare campanie de cautare a tinerelor talente desfasurata vreodata in Romania. Ea a durat 12 saptamani si a acoperit toate orasele mari din tara, organizatorii alegand 15 finaliste din circa 5.000 de participante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.