Home Monden Madonna are interzis în cinematografe

Madonna are interzis în cinematografe

DISTRIBUIŢI

Madonnei i s-a interzis accesul în lanțul de cinematografe american Alamo Drafthouse, după ce „a scris mesaje telefonice non-stop“ în timpul proiecției lungmetrajului „12 Years A Slave“, în cadrul Festivalului de Film de la New York. Astfel, diva nu va mai putea intra într-un cinematograf Alamo Drafthouse decât dacă își va cere scuze, informează dailymail.co.uk. Potrivit criticului de film Charles Taylor, care se afla în sală, Madonna a scris sms-uri în prima jumătate a filmului și i-a răspuns grosolan unei femei care a rugat-o să închidă telefonul. La sfârșitul proiecției, Madonna „a plecat în grabă“ din cinematograf, în timpul aplauzelor la scenă deschisă, deși, mai târziu, a făcut fotografii cu regizorul peliculei, Steve McQueen, pe care l-a felicitat pentru filmul foarte bine primit de critică și public. Lanțul de cinematografe Alamo Drafthouse, cu sediul în Austin, este cunoscut pentru regulile sale stricte în privința folosirii telefonului mobil în sălile de proiecții, clar precizate pe site-ul oficial: „Avem o politică de toleranță zero față de vorbitul la telefon sau scrierea de mesaje în timpul filmului. Dacă un spectator este surprins că vorbește la telefon sau scrie mesaje, primește un avertisment. Dacă se întâmplă a doua oară, este dat afară din sală, fără să i se returneze banii“. Tim League, cel care a înființat Alamo Drafthouse, a luat la cunoștință faptul că Madonna a încălcat eticheta și a anunțat pe Twitter: „Până când nu își va cere scuze față de cinefili, Madonna nu mai are acces pentru vizionare de filme în Drafthouse“. Vedeta nu a comentat încă incidentul.

Andreea Sîmbotin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.