
Madonna a dezvăluit într-un interviu recent că a început să studieze Coranul, manifestându-și interesul față de islamism inspirată de iubitul ei musulman. Cântăreața în vârstă de 55 de ani, care în prezent are un iubit musulman, a dezvăluit pentru publicația „Harper's Bazaar” că a început să studieze Coranul. Madonna a fost botezată în religia catolică, dar, în ultimii 17 ani, a devenit o adeptă a Cabalei, o ramură mistică a iudaismului. În prezent, artista a început să studieze islamismul, exprimându-și dorința de construi școli pentru fete în țările musulmane. „Cred că este important să studiezi toate cărțile sfinte”, a declarat aceasta într-un interviu. Madonna studiază Cabala din 1996 și l-a convins și pe fostul soț, regizorul britanic Guy Ritchie, să asiste la servicii religioase de acest tip, înainte de divorțul din 2008. Recent însă, ea a avut dispute legate de religie cu actualul ei partener, Brahim Zaibat, în vârstă de 25 de ani, care este de religie musulmană. Artista și-a exprimat public în numeroase rânduri credința în ritualurile Cabalei, obișnuind chiar să dilueze sucul de portocale cu apă sfințită și să poarte haine albe, care atrag „energie pozitivă”. Ultima tentativă a Madonnei de a construi o școală în străinătate s-a soldat cu un eșec răsunător. În 2008, un proiect de a construi o școală de fete în Malawi a eșuat după ce s-a descoperit că 2,4 milioane de lire sterline au fost cheltuite pe bunuri de lux fără să se fi construit nimic. Proiectul a fost conceput de fundația de caritate a Madonnei, pe care a înființat-o în 2006, împreună cu Centrul internațional cabalistic din Los Angeles. Cântăreața nu a fost implicată în scandalul financiar și nu se afla în consiliul director al fundației când a izbucnit scandalul. Considerată „una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor”, numită și „Queen of Pop (regina muzicii pop)”, Madonna este și cel mai bine vândută cântăreață a secolului al XX-lea, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.
Andreea Sîmbotin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















