Home Monden Madonna vrea să-i ajute pe locuitorii mahalalelor din Rio de Janeiro

Madonna vrea să-i ajute pe locuitorii mahalalelor din Rio de Janeiro

DISTRIBUIŢI

Madonna, care desfășoară mai multe proiecte caritabile în Malawi, și-a îndreptat atenția și către Brazilia, dorind să se folosească de puterea pe care i-o conferă statutul ei de star pentru a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor din mahalalele din Rio de Janeiro, relatează Reuters.
În vârstă de 51 de ani, cântăreața americană a decis să meargă în Brazilia, pentru a vizita câteva dintre renumitele mahalale (favelas) ale Rio de Janeiro, dar și pentru a se întâlni cu câțiva dintre cei mai bogați oameni de afaceri din această țară pentru a demara câteva proiecte sociale, a explicat Sergio Cabral, guverna-torul statului brazilian Rio de Janeiro.
„Ea dorește să se implice în câteva proiecte sociale. E încântată de Rio și dorește să ajute“, a explicat Sergio Cabral. În zonele din apropierea plajelor orașului există aproximativ 1.000 de mici cartiere, cele mai multe dintre acestea fiind controlate de bande violente de traficanți de droguri și de alte grupări armate.
O nouă explozie de violențe a avut loc în urmă cu o lună, la puțin timp după anunțul Comitetului Olimpic Internațional, care a decis ca orașul Rio de Janeiro să găzduiască ediția din 2016 a Jocurilor Olimpice, subliniind încă o dată problemele dramatice legate de securitate și sărăcie cu care se confruntă aceste mahalale.
În luna octombrie, Madonna a pus piatra de temelie la o școală de fete din Malawi, a cărei construcție o finanțează. Malawi este, de altfel, țara de unde cântăreața a adoptat doi copii. Prin fundația ei, „Raising Malawi“, Madonna a construit și un orfelinat ultramodern, în localitatea Mchinji. Cântăreața americană a înființat, totodată, Consol Home, un centru de zi pentru copii, care se ocupă de creșterea și educația a 10.000 de micuți ce trăiesc în satele din apropierea capitalei Lilongwe.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.