Home Monden Mai aproape de printul Harry

Mai aproape de printul Harry

DISTRIBUIŢI

Dacă în ultimul timp, atenţia presei britanice s-a concentrat cu precădere asupra vieţii private a prinţului William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Regatului unit, în vizorul ziariştilor a intrat şi fratele lui mai mic, prinţul Harry. Ce mai face, deci, fiul cel mic al prinţului Charles şi prinţesei Diana? Ar fi vrut, potrivit propriilor sale afirmaţii, să plece în Irak împreună cu unitatea sa militară. S-a ajuns la concluzia că este prea riscant. Mai ales după ce insurgenţii irakieni au promis un premiu de 625.000 de dolari pentru informaţii care ar permite asasinarea prinţului. A rămas, ca atare, acasă. A participat, alături de William, la pregătirea spectacolului dedicat memoriei mamei sale, Lady D. Eveniment la care a fost zărit alături de Chelsy Davy. Prietenia celor doi tineri – de peste trei ani – poate fi înscrisă în categoria relaţiile ciudate. A fost, după cum nota presa londoneză, -o poveste de dragoste la distanţă-. Situaţie căreia Chelsy este decisă să-i pună capăt. Ea a decis să se mute în Anglia, mai aproape de iubitul ei. Surse apropiate susţin că Chelsy ar fi depus actele la Universitatea din Leeds. În speranţa că, fiind mai aproape unul de altul, relaţia lor va putea evolua, va putea ajunge -la un nivel superior-. După toate probabilităţile, Chelsy se va instala definitiv în Marea Britanie luna viitoare. Oricum, ea nu va fi prezentă la ceremonia de comemorare a Dianei din 31 august, cand se împlinesc 10 ani de la tragica dispariţie a -prinţesei inimilor-. Harry nu doreşte să facă din prietena lui -o ţintă pentru presă-. În schimb, la eveniment va fi prezentă Kate Middleton, prietena lui William.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.