Marcel Pavel şi-a luat în serios viaţa de student la Conservator. Nu numai că se duce la cursuri cat de des poate, atunci cand nu are obligaţii profesionale, dar, în ceea ce priveşte examenele, este cat se poate de conştiincios. Evident că nu vrea să se facă de ras în faţa celorlalţi colegi mult mai tineri şi mai fără experienţă decat el. Astfel că Marcel le arată că şi la varsta de 50 de ani, noile cunoştinţe pot fi asimilate foarte repede.
Ca orice cantăreţ, şi Marcel Pavel trebuia acum, în luna ianuarie, să-şi ia o binemeritată vacanţă, după o perioadă foarte aglomerată de concerte. Numai că el a trebuit să amane vacanţa pentru luna viitoare, tocmai din cauza examenelor din prima sesiune din viaţa sa. Astfel că Marcel împreună cu soţia şi copiii vor pleca într-adevăr în concediu, la schi, în luna februarie, după încheierea sesiunii.
Totuşi, Marcel va încerca să împace cariera cu examenele, avand în vedere că tot în această perioadă se pregăteşte şi pentru selecţia naţională Eurovision, deşi acum, înaintea concursului nu este nici pe departe unul dintre favoriţi. Dar speranţa moare ultima şi, oricum, este mai important să participi decat să caştigi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















