Michael Bolton va veni cu siguranta in Romania, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, Pepino Popescu, directorul agentiei de impresariat artistic Memento Music, infirmand astfel zvonurile ca acesta si-ar fi anulat concertul de pe 21 mai de la Sala Palatului. Bolton si-a amanat turneul european de promovare a albumului -Vintage- pentru luna octombrie, concertul din Romania fiind singurul care nu a suferit modificari. Impresarul Pepino Popescu sustine ca desi nu figureaza pe site-ul oficial al cantaretului, spectacolul de la Bucuresti -se va tine-. Bolton va sosi de la New York pe 20 mai, fiind insotit de o echipa formata din 23 de persoane (orchestra si tehnicieni), si va pleca pe 22 mai. Cantaretul va avea parte de paza sporita (asigurata de o agentie romaneasca), deoarece -are o asigurare de opt milioane dolari-, potrivit directorului Memento Music.
La concert va fi folosita o instalatie de sunet din Romania, iar tehnicienii americani vor aduce doar microfoane si mixere proprii.
Pretul biletelor se incadreaza intre 600.000 lei si 5.000.000 lei, in functie de locul in sala. Biletele se gasesc la Sala Palatului, Magazinul Muzica, Diverta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















