Home Monden Mihai Bendeac, celebru dar fără bani

Mihai Bendeac, celebru dar fără bani

DISTRIBUIŢI

Cunoscut ca actorul ce interpretează roluri ale unor personaje publice precum Traian Băsescu, Ștefan Bănică sau Bănel Nicoliță, în serialul "Mondenii", difuzat de PrimaTV, Mihai Bendeac își câștigă ușor celebritatea, dar se pare că ceva mai greu, banii.
Aflat alături de iubita sa în Mall-ul Băneasa, la o ședință de cumpărături în weekend-ul care tocmai a trecut, Bendeac a fost văzut intrând într-un magazin de bijuterii scumpe pentru a întreba de o verighetă. Totul ar fi fost foarte bine și frumos, dacă magazinul cu pricina nu ar fi fost unul dintre cele mai pretențioase din breaslă și dacă "mondenul" nostru n-ar fi măcelărit reputația magazinului și pe a lui însuși printr-o propoziție care sigur s-a lipit incomod în mințile snobilor prezenți la întâmplare: "Da' verighete de argint n-aveți?". În mod deloc surprinzător, încercarea s-a dovedit un eșec lamentabil, iar Mihai, alături de prietena – am adăuga noi, probabil dezamăgită – s-a văzut nevoit să plece cu coada între picioare.
Mihai a descoperit pe pielea proprie că a fi artist și celebru nu e totuna cu a avea bani. Nu știm în ce măsură actorul nu regretă decizia de a fi părăsit prima sa dragoste, fotbalul, pentru teatru, din care poate nu ar fi cunoscut succesul public actual, dar cel puțin ar fi făcut bani.
Poate că ar trebui, domnule Bendeac, să ceri o mărire de salariu, din moment ce emisiunea merge bine și fanii vă apreciază. De altfel, dacă tot ai gânduri de însurătoare, cum ni se pare nouă că ai avea, ar fi chiar binevenit un bonus financiar, doar acum ești vedetă și, vrei nu vrei, trebuie să prestezi.
În orice caz, noi, fanii, te susținem. În definitiv, nu e nimic de condamnat, nu toată lumea are bani de diamante. Mai nasol e când ești persoană publică. Drept recomandare pe viitor, poate ar fi totuși de evitat magazinele de fițe când bugetul nu e pe măsura succesului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.