Waffa Bin Laden, nepoata temutului Ussama bin Laden, se pregateste sa se lanseze pe scena muzicala britanica, conform ultimelor informatii aparute in ziarele locale.
Se pare ca Waffa lucreaza cu Nellee Hooper, producatorul Madonnei, si cu John Benson, cel care le-a descoperit pe fetele de la All Saints.
Mai mult decat atat, ziarele britanice spun ca Waffa ar fi fost supervizata si de fondatorul trupei Fugees, Wyclef Jean.
Waffa, al carei tata (Yeslam) este fratele liderului gruparii teroriste Al-Qaida, s-a mutat la Londra acum circa sase luni si de atunci a inregistrat tot felul de materiale demo, in speranta semnarii unui contract cu o casa de discuri britanica.
Cu toate acestea, Waffa se teme ca numele sau s-ar putea sa-i sperie pe producatori.
John Benson a declarat: -Waffa are o voce frumoasa si poseda un talent de invidiat. Va fi foarte greu pentru ea, din cauza numelui, insa i-am produs cateva cantece si cred ca va avea succes. Waffa este politicoasa si draguta si, din cate stiu eu, a inregistrat cateva piese si in Statele Unite, cu Wyclef-.
In timpul liber, Waffa bin Laden participa la majoritatea evenimentelor mondene londoneze, in cluburi ca Chinawhite, impreuna cu prietenii ei, Tamara Beckwith, modelul Catalina si cu milionarul Robert Hanson.
Waffa nu il recunoaste pe unchiul sau, pe care il condamna pentru evenimentele tragice din 11 septembrie.
In acea perioada, Waffa locuia in New York, intr-un apartament pentru care platea circa 5.000 de dolari pe luna; situat la mai putin de un kilometru de World Trade Center.
Dupa evenimentele de la New York, Waffa a plecat in Europa, iar acum marturiseste ca nu simte nevoia sa se intoarca in Statele Unite.
Ea este cetatean american, insa a fost crescuta in Elvetia.
Waffa a declarat: -Imi plac filmele americane si muzica americana, ca Destiny*s Child sau Mariah Carey, o ador pe Madonna, insa cel mai mult imi place de Jennifer Lopez, pe care o consider cea mai frumoasa femeie din lume-.
Mama sa, Carmen, a comentat viitorul muzical al Waffei: -Este un moment dificil pentru fiica noastra. Lumea in care traim este Occidentul, insa asocierea numelui nostru cu evenimentele din 11 septembrie ne face viata mult mai grea. Cand Waffa spune ca este din familia Bin Laden, lumea incepe imediat s-o judece-.
Cu toate acestea, Simon Cowell, boss-ul casei de productie Pop Idol, nu crede ca numele ei ar putea-o impiedica sa se bucure de succes: -Eu nu cred ca numele Bin Laden ar putea insemna o piedica in calea succesului Waffei. Exista un singur nume care te-ar lasa fara nici o sansa de afirmare si acesta este Hitler!-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















