Never ending… music

Generația Woodstock l-a așteptat o viață întreagă, tinerii au venit ca la o lecție de istorie a muzicii. Și unii, și alții au avut parte miercuri seară de un spectacol memorabil.
„The poet laureate of rock ‘n’ roll. The voice of the promise of the ‘60s counterculture. The guy who forced folk into bed with rock, who donned makeup in the ‘70s and disappeared into a haze of substance abuse, who emerged to «find Jesus», who was written off as a has-been by the end of the ‘80s, and who suddenly shifted gears and released some of the strongest music of his career beginning in the late ‘90s. Ladies and gentlemen, please welcome Columbia recording artist Bob Dylan!“
După o așa introducere, ce se mai putea spune? Artistul a urcat pe scenă, în aplauzele a 10.000 de spectatori, îmbrăcat într-un costum negru, însoțit de membrii trupei, la fel de eleganți, în costume gri.
„Rainy Day Women“ a fost piesa care a deschis concertul. Au urmat piese mai vechi sau mai noi – „Everybody must get stoned“,  „It Ain’t Me, Babe“, „I’ll Be Your Baby Tonight“, „Stuck Inside Of Mobile With The Memphis Blues Again“, „Jolene“.
Fără lumini țipătoare, fără monitoare sau LCD-uri. Doar artiștii și instrumentele, într-un decor minimalist.
La „Just like a woman“, Dylan i-a lăsat pe români să fredoneze refrenul. S-a cântat, s-a aplaudat și s-a dansat, într-o atmosferă deosebită.
„Desolation Row“ a fost prilej pentru o extraordinară improvizație.
Nu au lipsit „The Levee’s Gonna Break“, „I Don’t Believe You“, „Highway 61 Revisited“, „Can’t Wait“, „Thunder On The Mountain“.
La „Ballad of a Thin Man“, fanii au tropăit și au aplaudat frenetic. După câteva momente de liniște, artiștii s-au întors pentru două bisuri.
„Thak you, friends“, a spus Bob Dylan și și-a prezentat trupa: Stu Kimball (chitară electrică, chitară acustică), Donnie Herron (chitară cu pedală, vioară, mandolină electrică, banjo), Charlie Sexton (chitară, dobro), Tony Garnier (chitară bass, stand-up bass) și George Receli (tobe).
„Like a rolling stone“ și „All along the watchtower“ au făcut publicul să explodeze. Au urmat minute bune de aplauze ale celor care nu voiau să plece, în speranța că Dylan va mai cânta măcar o piesă. Poate celebra „Blowin’ in the Wind“.

Pour le connaisseurs

„Mă așteptam să fie mai prietenos“, spunea dezamăgit unul dintre spectatori, la finalul concertului.
Cei care știu cine este Bob Dylan, știu că el nu comunică, așa cum fac alți artiști, cu publicul. Nu o să strige: „Bună seara, Budapesta… aaa București!“ și nici nu o să îndemne publicul să bată din palme în ritmul muzicii.
Au fost și spectatori care, din păcate, au plecat înainte de încheierea concertului. Au venit nepregătiți. Unii au fost răzbiți de frig, alții așteptau altceva. Nu au fost focuri de artificii, dansatoare, coregrafii complicate, lasere, jocuri de lumini sau locomotive pe scenă.
De fapt, n-a fost nevoie de niciun fel de artificiu.