Home Monden Nicole Kidman s-a apucat de yoga

Nicole Kidman s-a apucat de yoga

DISTRIBUIŢI

Actrița australiană Nicole Kidman, care în luna iulie a născut primul său copil biologic, o fetiță care a primit numele de Sunday Rose, este copleșită de îndatoririle de mamă, mai ales în condițiile în care s-a întors la lucru la câteva săptămâni de la naștere.

Prietenii actriței australiene sunt îngrijorați de faptul că Nicole este cu cinci kilograme mai slabă decât înainte de a rămâne însărcinată. "De la început, Nicole a fost foarte hotărâtă să piardă rapid greutatea acumulată în timpul sarcinii. La doar o săptămână după ce a născut, ea și-a recăpătat silueta de înainte de sarcină", a declarat o sursă apropiată vedetei. "Credem că are cu cinci kilograme mai puțin decât avea înainte de a rămâne însărcinată, când cântărea 57 de kilograme", a adăugat aceasta. "Nicole a început repetițiile pentru noul său muzical, ÇNineÈ, la doar câteva săptămâni după ce a născut-o pe Sunday. Dansează două sau trei ore pe zi. Și pe deasupra, a reînceput să facă exerciții fizice cu un antrenor – yoga, pilates, înot și jogging", a mai spus aceeași sursă. Recent, Nicole a fost surprinsă arătând foarte obosită când, alături de soțul său, cântărețul de muzică country Keith Urban, și-a vizitat familia în țara sa natală, Australia. "Au zburat la Sydney pentru a petrece ceva timp alături de familie, însă Nicole a izbucnit în lacrimi la doar câteva ore după aterizare. Se pare că este copleșită", a adăugat sursa. Nicole Kidman a născut bebelușul, primul ei copil biologic, în iulie, într-un spital din Nashville, Tennessee. Actrița mai are doi copii, adoptați împreună cu fostul său soț, Tom Cruise, – Isabella, în vârstă de 15 ani, și Connor, în vârstă de 13 ani.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.