Home Monden Nuami Dinescu: „Sunt cel mai mare fan al lui Dan Teodorescu”

Nuami Dinescu: „Sunt cel mai mare fan al lui Dan Teodorescu”

DISTRIBUIŢI

Nuami Dinescu s-a numărat printre vedetele cooptate săptămâna trecută într-o acțiune caritabilă ce a avut ca scop strângerea de bani pentru 40 de copii din centrele de plasament din Mogoșoaia și Periș.
Fosta asistentă a lui Teo Trandafir l-a însoțit pe Dan Teodorescu pe stradă și l-a ajutat să strângă nu mai puțin de 2.500 de lei pentru copiii orfani, iar asta în doar câteva ore.
„Cine a trecut joia trecută la prânz pe la coloanele de la Piața Romană, a văzut un grup de oameni îmbrăcați cu tricouri albe inscripționate cu «Hand 2Hand», care țineau în mână niște pălării în care se adunau bani! Șeful cântăreților și eroul zilei a fost de departe Dan Teodorescu, solistul trupei Taxi. Am devenit astfel cel mai mare fan al lui Dan Teodorescu. La început mi-a fost rușine să mă duc la oameni să le cer bani, însă când am văzut cu câtă îndârjire cânta Dan, nu am stat pe de lături și m-am pus pe treabă…“, a declarat Nuami Dinescu pentru agentiadepresamondena.com.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.