O bufniță cu o fobie: înălțimea

Pentru o bufniță de culoare maro-roșcată, cu aripi uriașe și largi, cerul ar trebui să fie limita. Această zicală nu se aplică însă și în cazul bufniței Troy, al cărei ochi de pasăre nu trebuie să-i arate că se află mai sus de 1,77 m. Pasărea, care a împlinit un an de zile, are această fobie de înălțime, lucru destul de rar pentru o astfel de viețuitoare, care își trăiește cea mai mare parte a vieții în ceruri. Totul a început după venirea sa pe lume, când ghinionul a făcut ca Troy să cadă din cuibul său, fiind crescut apoi în captivitate de către dresorul Gareth Tonen, care s-a întâmplat să nu fie mai înalt de 1,77 m. Când vine vorba de cățăratul în copaci, bufnița nu se agită prea tare și preferă mai degrabă să meargă alături de domnul Tonen.
Singurul moment în care Troy renunță la confortul său de a nu se osteni cățărându-se este acela când stăpânul său, în vârstă de 25 de ani, se urcă într-un pom de la Hawk Conservancy Trust in Andover, Hampshire, fiind imediat însoțit de pasăre. Gareth spune că din cauza captivității în care a trăit Troy nu zboară mai sus decât îl duc aripile, văzându-se mai degrabă ca un om, decât ca o bufniță și neștiind cum să stea în copaci sau cum să vâneze. Mai mult, tânărul a trebuit să joace rolul de bufniță pentru a-l determina pe Troy să se poarte ca atare. Prin urmare, încetul cu încetul, cățăratul în copaci a devenit un obicei zilnic al lui Gareth și al lui Troy. Au fixat chiar și buturugi pentru ca dl Tonen să se cațere și să fie urmat apoi de bufniță. De cele mai multe ori Gareth trebuie să-l coboare pe Troy pe pământ, fiind rare ocaziile în care pasărea are curajul să o facă pe cont propriu. Dar tânărul nu se lasă și speră ca eforturile zilnice să-l transforme pe Troy într-o bună zi într-un zburător spre înaltul cerului.
În ceea ce privește după-amiezile, acestea sunt momentul de răsfăț al bufniței, care se ospătează cu șoricei, iepuri sau, dacă are noroc, cu favoritul lui, puiul.