
Duminică, 27 mai, a fost difuzată cea de-a doua ediție a emisiunii „Alegerile Mihaelei”, emisiune difuzată de postul deținut în prezent de fostul soț al vedetei tv Mihaela Rădulescu, Elan Schwartzenberg. Dacă în prima emisiune, prezentatoarea a avut ca invitați politicieni ca Elena Udrea, Sorin Oprescu sau Rareș Mănescu, în ediția de duminică vedeta a schimbat un pic placa și a invitat persoane din showbiz precum Carmen Brumă, Ioniță de la Clejani, CRBL sau designerul Cătălin Botezatu, alături de animăluțul lui, simpaticul dihor Ralph. Dacă prezentatoarea este obișnuită ca în emisiunile ei să facă ea cadouri invitaților, iată că în această ediție a emisiunii „Alegerile Mihaelei” a primit ea un cadou, unul chiar inedit, am putea spune. Simpaticul dihor Ralph probabil că a fost emoționat de invitația Mihaelei de a participa alături de stăpânul lui la emisiune sau probabil că a vrut să aducă un dram de noroc tuturor celor din jur așa că a lăsat un mic „suvenir”, făcându-și nevoile în direct, chiar sub ochii stăpânului său, care l-a privit neputincios deși îi făcuse instructajul de acasă să se poarte cuviincios cu cei din platou, să „socializeze” ba chiar să defileze cu mândrie prin platoul emisiunii de parcă nu ar fi fost un ghemotoc de blană alb, ci unul dintre manechini designerului de renume internațional, Cătălin Botezatu. Mihaela Rădulescu, îmbrăcată într-o rochie de dantelă neagră semnată Dana Budeanu, a privit incidentul ca pe unul amuzant, considerând că gestul dihorului îi va aduce noroc, pentru că așa ar fi o vorbă din bătrâni. „Îl am pe Ralph de 4 ani. Este un dihor de fițe, școlit la Bordeaux, care are și pașaport francez. Când l-am primit nu asculta comenzile în limba română și vorbeam cu el în franceză. Cine mă auzea spunea că sunt snob”, a spus Bote în emisiunea Mihaelei Rădulescu.
„Să ne meargă bine! E o premieră la noi în emisiune. Mulțumesc, dragă Ralph”, a replicat prezentatoarea, cu prezență de spirit și umoru-i caracteristic. „Înseamnă noroc”, a completat Bote, iar emisiunea a continuat la fel de spumos, cu momente mult gustate de public. Poate până data viitoare când va mai fi invitat, dacă va mai exista o dată viitoare, Ralph va învăța și câteva bune maniere.
Andreea Sîmbotin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















