Home Monden Raluca Sandu cerșește bani pentru Medina

Raluca Sandu cerșește bani pentru Medina

DISTRIBUIŢI

Todd Medina, ginerele șefului Federației Române de Fotbal Mircea Sandu, vrea să aducă în România cea mai spectaculoasă și mai dură competiție de fight: "Cage". Nume grele din MMA, Pride, UFC și K1 au anunțat deja că vor să se bată la gala organizată de multiplul campion mondial. Peter Aerts (K1), Cătălin Zmărăndescu (Local Kombat) și Alexandru Lungu (Pride) sunt doar câteva din surprizele pregătite de soțul Ralucăi Sandu pentru evenimentul care va avea loc zilele următoare la Ploiești.

Numai că, pentru a organiza un astfel de eveniment, este nevoie de foarte mulți bani. Și pentru că Raluca este cunoscută pentru priza pe care a avut-o până acum la bărbații din România, Todd i-a dat liber soției pentru a veni în țară să facă rost de bani. Și unde putea să-și facă mai bine reintrarea în scenă, decât la inaugurarea clubului ce îi aparține lui Adrian Mutu. Raluca a ținut să se scuze că nu a pierdut prea mult la petrecerea respectivă, deoarece de obicei la ora 11 este deja în pătuț. Chiar dacă nu vrea să recunoască faptul că Raluca ar avea deja ceva probleme în cuplu cu Todd, fiica șefului de la Federația de fotbal din țară spune că totuși soțul său este gelos. Se pare însă că această gelozie se manifestă în limita bunului-simț, iar Raluca zice că până acum nu i-a dat motive de furie lui Todd. Todd a organizat astfel de gale în SUA, Canada, Mexic, Jamaica sau Japonia, și se pare că toate s-au bucurat de succes. Todd și Raluca sunt de părere că a sosit vremea ca și românii să vadă astfel de gale și live, nu doar la televizor. Televiziuni din SUA, Canada și Japonia au cumpărat deja dreptul de a transmite evenimentul care va fi găzduit la Ploiești.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.