Teatrul -Bulandra- va participa la Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa (UTE) 2007 cu spectacolul -Ce păcat că-i curvă-, de John Ford, în regia lui Alexandru Darie, în timp ce regizorul Tompa Gabor va prezenta -Vinerea lungă-, de Visky Andras, o producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj.
Cea de-a 16-a ediţie a Festivalului UTE se va desfăşura la Torino, între 23 octombrie şi 31 decembrie, conform site-ului companiei Teatro Stabile di Torino, gazda evenimentului.
Ediţia de anul acesta este dedicată memoriei iniţiatorului UTE, Giorgio Strehler, de la moartea căruia se împlinesc zece ani, dar şi celei de-a 60-a aniversări a renumitului Piccolo Teatro din Milano.
-Ce păcat că-i curvă-, de John Ford – o nouă montare a lui Alexandru Darie, directorul Teatrului -Bulandra- şi, totodată, preşedintele UTE -, va avea premiera la Bucureşti în stagiunea 2007-2008, la Sala Izvor. Scenografia este concepută de arhitectul Octavian Neculai.
Festivalul UTE este unul dintre cele mai importante proiecte anuale ale Uniunii. Se desfăşoară începand cu 1992, în diferite oraşe din care provin teatrele membre. Bucureştiul a găzduit ediţia din 1995.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















